Cautare




, Contributor

SEO & Content Marketing Agency

Leadership |
|

Greșeli care îți pot falimenta afacerea

Dacă ești pe cale să pornești o afacere, ai grijă să nu o transformi în scurt timp într-un eșec, din cauza unor greșeli care pot fi evitate.
shutterstock_1359395819

Fie că este vorba despre fonduri insuficiente, subestimarea nevoii prezenței în online sau o echipă de vânzări slabă, există destule lucruri la care ar trebui să fii atent, pentru a-ți crește șansele de reușită într-o lume care nu acceptă greșeli: cea a afacerilor. Iată câteva dintre acestea:

Nu ai un business plan

Ai senzația că dacă ai o ideea grozavă și o sumă de bani destul de mare este suficient pentru a crește o afacere de succes. Doar că lucrurile nu stau nici pe departe așa, pentru că într-un business plan sunt incluse toate detaliile de care trebuie să ții cont atunci când vrei să dezvolți o afacere.

Chiar dacă ești convins că știi ce ai de făcut, ia măcar în calcul faptul că, dacă vei avea nevoie de finanțare, nu-ți va da nimeni fără un astfel de document. Dacă nu îți este foarte clar ce trebuie să conțină un business plan, poți apela oricând la o firmă de consultanță care te va ajuta să îți pui pe hârtie ideile.

Nu pleci la drum cu echipa potrivită

Fie că nu ți-e foarte clar de ce oameni ai nevoie, fie că ești foarte încrezător și tinzi să subestimezi necesarul uman al afacerii tale, această resursă are o pondere importantă în economia oricărui business. 

Gândește realist necesarul de angajați pe care îl are afacerea ta, eventual cu ajutorul unui specialist HR. Nu te zgârci când vine vorba de oameni, alege cei mai buni specialiști în domeniu și plătește-i corespunzător. 

Bugetează resurse suficiente pentru cei care vor lucra pentru tine, pentru că munca la negru nu este niciodată o soluție atunci când vine vorba de făcut economii: dacă ești prins poți primi amenzi usturătoare sau chiar îți poate fi închisă firma. 

Nu faci studii de piață înainte de a demara afacerea

Chiar dacă ai senzația că ce ai tu de oferit este la mare căutare, un studiu de piață îți va da exact dimensiunea cererii de pe piață. Încearcă să clarifici ce aduce în plus businessul tău, cum reacționează clienții la produsele tale și care ar fi potențialele riscuri cu care te-ai putea confrunta.

Nu te baza pe lucruri de genul „oamenii vor avea mereu nevoie de mâncare”, atunci când decizi să îți deschizi un magazin alimentar, spre exemplu. Trebuie să alegi locul unde va funcționa, să vezi cum te poziționezi față de celelalte supermarketuri din zonă, să calculezi dacă prețurile pe care le vei avea sunt competitive și, mai ales, dacă este cu adevărat nevoie de așa ceva sau va fi doar un alt magazin care va da faliment repede. 

Nu te asiguri că ai suficienți bani

Nouăzeci și cinci la sută dintre afaceri nu vor face bani atunci când se deschid pentru prima dată și o mare parte dintre ele nu vor face bani semnificativi ani de zile. Ceea ce înseamnă că tu (și familia ta) trebuie să ai suficiente finanțe pentru a trăi în timp ce noua ta afacere se pune pe picioare, precum și destui bani pentru ca afacerea să supraviețuiască și să crească. 

De aceea, o finanțare rămâne o variantă viabilă pentru un business la început de drum, fie printr-un creditor tradițional, fie printr-o alternativă netradițională. Poate că te poți califica pentru fonduri nerambursabile sau ești într-o categorie care beneficiază de condiții speciale de finanțare. Ia în calcul și aceste variante și verifică ce soluții ai.

Chiar dacă este tentant să ai propria afacere, trebuie să ai grijă să nu faci greșeli care să o pună în pericol sau, mult mai rău, să o falimenteze. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii