FacebookTwitterLinkedIn

Ieri a început și primul val de căldură în Grecia, astfel încât mulți oameni au ales să iasă la plajă, dar au respectat regulile: nu mai mult de 40 de persoane pe 1.000 de metri pătrați, iar umbrelele trebuie să fie plasate la o distanță de patru metri, conform unui manual publicat de guvernul elen.

Sub o umbrelă vor sta maximum două șezlonguri, cu excepția familiilor care vin la plajă cu copii, iar distanța între două șezlonguri de la diferite umbrele trebuie să fie de 1,5 metri.

Grecia este dependentă de turism, care reprezintă circa 20% din PIB

După redeschiderea plajelor, urmează reluarea slujbelor religioase, pe 17 mai, redeschiderea sit-urilor arheologice, inclusiv Acropolis, de pe 18 mai. Tot de luni vor fi permise călătoriile în Grecia și Creta, iar de pe 25 mai – către insulele grece