Cautare




, Contributor

În prezent, conduce echipa de brand management a BMW Group România, pentru mărcile BMW, MINI și BMWI.

Lifestyle |
|

Graţie 365/24/7

În intervalul celor doi ani petrecuţi între Londra, New York, Hong Kong, Dubai şi Bucureşti mi-am făcut zeci de prieteni şi tot atâţia potenţiali parteneri de business; cel mai aproape de suflet mi-au rămas - îmi sunt - colegele şi prietenele mele, femei din întreagă lume. Am învăţat de la ele universalitatea graţiei şi a iubirii: peste tot în lume femeile îşi doresc acelaşi lucru şi visează în aceeaşi direcţie: protecţie, iubire, cuib.
Nina_Contibutors

Desigur, carieră şi bunăstare de asemenea; dar acestea, oricât de ‘puternică’ şi de vocală ar fi femeia pe subiectul ‘carieră’, vin pe locul al doilea şi 1.000 de kilograme de carieră şi bunăstare ar fi schimbate într-o clipită pe un kilogram de protecţie, de iubire şi de cuib.

Am făcut chiar un studiu cantitativ pe această tema, cel cu moneda aruncată în aer şi cu faţa pe care îţi doreşti să cadă. Fără excepţie, în fracţiunea de secundă în care moneda este în aer, fiecare femeie a ales familia.

Sunt la curent cu mişcările de susţinere a drepturilor femeii şi de emancipare a femeii, cu programele de suport şi reorientare profesională, cu imensele eforturi pe care femeile le fac să câştige mai mult teren sau, măcar, acelaşi salariu pe care îl câştigă un bărbat pe aceeaşi poziţie;

Cunosc multe dintre iniţiatoarele organizaţiilor pentru leadership feminin; am în jurul meu prietene care îmi sunt model; Ştiu şi am trăit clişeele conform cărora femeile muncesc mai mult şi sunt mai riguroase şi de aceea li se oferă doar poziţiile de „middle management“, pentru că acestea sunt mai aproape de „executive“ sau de „hands on“;

De un lucru, însă, se vorbeşte mai rar, pentru că poate nu suntem încă pregătite să îl acceptăm – întâi de toate, noi, femeile: cum ne folosim graţia divină, cum ne punem iubirea în rolul de motor al vieţii şi cât din viaţă o risipim luptând pe un front în care nu avem nici o cauză a noastră?

Noi suntem create să dăm iubire, primordial. Să fim canale prin care iubirea circulă 365 de zile, 24 de ore, 7 zile din 7. Inteligenţa emoţională a femeii şi capacitatea ei nesfârşită de adaptare au creat un spectru emoţional imens, de necuprins cu imaginaţia, de care sunt capabile femeile; sursa acestuia este, cred, nemanifestarea iubirii: un stoc de iubire nefolosită, care stă şi se transformă în timp într-un bolovan greu.

Râdem des şi diminuăm: cum să ne manifestăm iubirea şi graţia în sala de şedinţe, printre alţi 11 şefi corporatişti? Cum să fiu toată o graţie când se apropie finalul de trimestru şi suntem departe de target?

Citește și A învăţa să ne facem viaţa mai frumoasă

Ei, bine, aşa cum o face Katerina Kirillova, prietena şi colega mea de Executive MBA, care conduce (singură) una dintre cele mai mari firme de organizat concerte din Rusia: cu zâmbet pe buze, cu propoziţii scurte şi gândite bine înainte, cu ton al vocii ferm şi neridicat, cu supervizare a detaliilor şi cu şansă de a avea lângă ea oameni de bază, de încredere – bărbaţi. Este mică de statură (cam 1.67 cm), foarte frumoasă, foarte elegantă; vezi în ea imediat frumuseţea şi tinereţea rusoaicei neînfricate, după care s-au scris poveşti. Iar ea râde des, este feminină.

Sau Vanessa Touma: carieră solidă în mediul aspru de business din New York, creată în câţiva ani de la sosirea ei din America Latină. Frumuseţea acestei femei tinere „latino“ este balansată, că să nu zăpăcească, de inteligenţă, de privire fixată pe obiectiv, de delimitarea teritoriului şi de ignorarea conştientă – şi, din nevoie, forţată, uneori – a diferenţelor profesionale între bărbat şi femeie. Şi în sala de şedinţe printre alţi 11 şefi corporatişti, Vanessa este femeie, arată ca o femeie şi se comportă anulând clişeele de diferenţiere pe sexe.

Mai sunt multe nume în lista mea, multe: Adeline Han, Dora Gutierrez, Aurélie Bergugnat Gerbel, Akansha Arya, Magida Peregrino-Brimah, Katherine Liu-Bevan… multe.

Acest lucru ştiu să îl facă ele şi, prin asta, lumea din jurul lor se mişcă după alte reguli: nu pretind că nu sunt femei, îşi asumă rolul de femeie în business, îşi ştiu puterea şi limitele, îşi cunosc prea bine frumuseţea şi o lasă să se vadă, fără a o oferi. Se poartă cu graţie pe ele însele şi au în permanenţă în inimă graţia divină, aceea care moaie obstacole şi al cărei limbaj este universal înţeles, pe orice continent şi în orice sala de şedinţe.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii