Cautare




, Contributor

În prezent, conduce echipa de brand management a BMW Group România, pentru mărcile BMW, MINI și BMWI.

Lifestyle |
|

Graba şi Voinţa, cele mai importante personaje din viaţa noastră

Sunt dimineţi în care organele nu ne stau la locul lor; stomacul urcă în gât, ficatul se mută în zona rinichilor şi se simte zguduit la fiecare pas, inima parcă se face mai mică, pentru că au urcat înspre spaţiul ei intestinele mici, umflate cu presiunea aerului pe care îl înghiţim în respiraţia ultrarapidă şi superficială. Nu ştim clar de ce ne simţim aşa şi de unde vine graba asta.
Nina_Contibutors

Dar facem duș repede, ne îmbrăcăm frumos, ne hrănim copilul şi soţul şi urcăm în maşină, cu prima oprire la grădiniţă sau la şcoală. Şi organele continuă să rămână multă vreme în alte locuri decât în desenele anatomice.

Apoi, poate, la masa de prânz – mai ales dacă este vreme frumoasă – ieşim cu un prieten sau o prietenă; sau cu un partner de business care ne va deveni apropiat, pentru că ne va plăcea perspectiva lui, sau a ei, asupra vieţii şi asupra creşterii, în general. Ne vom mai linişti un pic, respiraţia va deveni mai rară şi aerul va coborî în corp, când respirăm, un pic mai mult, poate până la buric. Vom surâde la soare şi la natură, la o farfurie frumos aranjată, la un chelner elegant, a mulţumire. Parcă mai creşte locul pentru inimă şi intestinele coboară; uşor-uşor, până ne vom întoarce la birou, şi stomacul se va fi aşezat, un pic, la locul potrivit. Dar reaşezarea aceasta rareori va rămâne garantată până la final de zi.

O zi ca aceasta se cheamă că este petrecută în compania Grabei.
Graba este suma de vină, de responsabilităţi necernute, de sarcini asumate sau acceptate fără a lua în seamă timpul nostru disponibil în realitate –  sau chiar fără a lua în calcul disponibilitatea noastră emoţională.

Graba, cea mai fidelă parteneră de viaţă a „corporatiştilor“, devine pe nesimţite un adevărat „rost“ în viaţă. Cum ar fi o zi la companie în care nu ne-am grăbi? În care nu am repezi – superior – colegi, sau clienţi, sau furnizori, în care importanţa noastră ar scădea dramatic şi, Doamne fereşte, vizibil pentru alţii!

Când o doamnă pe care o admir a spus la o cină că plănuieşte să se retragă complet din viaţa de business peste trei ani, au venit valuri-valuri comentarii de felul „Nu vei putea rezista; curând, vei vrea să munceşti din nou“ sau „O să te plictiseşti“.

Oare noi chiar credem că rostul nostru este să muncim într-un carusel care nu se opreşte niciodată? Cred că nu, dar nu stăm să ne gândim. Pentru că suntem întru totul devotaţi Grabei, căreia ne supunem şi pe care o luăm că principiu de viaţă. Şi de viaţă personală, desigur. Cât durează un „courtship“ al zilelor noastre? Cât timp îi face iubitul curte iubitei înainte de a se declara un cuplu? O zi? O seară? O săptămână? „Cunoaşterea“ bărbatului cu femeia se produce în grabă, pentru că noi nu avem timp să luăm lucrurile în pace; nu avem timp să experimentăm tot. Între conştiinţa timpului limitat pe pământ şi a faptului că sunt atât de multe din care putem să ne înfruptăm în viaţă, Graba îşi găseşte un aliat fenomenal: Voinţa noastră. Noi ştim, şi vrem, să gustăm din tot, să fim peste tot, să facem de toate.

Pauza devine o pierdere de timp; pauza jigneşte. Lucrurile gingaşe nu rămân pentru momente cu adevărat gingaşe, pentru că râdem de ele. Cum râdem acum, chiar de cuvântul „gingaş“, citindu-l.

Agonia vieţii trăite în grabă, a momentelor consumate pe te miri ce priorităţi credem noi că sunt cruciale în acest moment al vieţii noastre, este cel mai direct rezultat al exercitării Voinţei personale. Agoniile nu duc la naşteri niciodată. Dar Voinţa noastră nu ştie acest lucru şi trage, trage, înspre unde credem noi că trebuie să ajungem, grăbindu-ne.

Şi iată-ne ajunşi.

Am ajuns cu adevărat?

„Depression of completion“ este un termen frecvent în jurul nostru. Am atins un obiectiv; acum ce facem? Suntem deprimaţi că l-am atins şi că nu mai avem înspre ce să ne grăbim. Voinţa îşi caută imediat alt ţel; cu personalitatea ei ultra-puternică, Voinţa ne spune unora că ne ajută să tindem spre perfecţiune. Dar nu de perfecţiune avem nevoie. Ci să râdem, să ne creăm familii care nu se grăbesc, să trăim în cupluri care întâi îşi scriu poezii sau îşi trimit flori şi ciocolată sau cărţi înainte de a intra pe uşa aceluiaşi apartament.

Citește și A învăţa să ne facem viaţa mai frumoasă

Nu e rău să trăim cu Graba şi cu Voinţa, de-a stânga şi de-a dreapta, când înţelegem să le permitem să rămână cu noi doar o parte din timpul vieţii noastre. Cam până pe la 30 de ani, maximum. Iar de aici încolo, Graba să o schimbăm cu Graţia, iar aceasta ştie cum să lucreze cu Voinţa înspre binele şi liniştea vieţii noastre de om cu adevărat adult.

(O îndrăzneală pe care mi-o permit cu cei apropiaţi este să le reamintesc relativ des că oamenii care au stomacul în gât dimineţile nu sunt la fel de frumoşi cum erau înainte.)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii