FacebookTwitterLinkedIn

Dar poate nu “globul lui de cristal” i-a dictat pașii spre fabricarea unui fenomen, ci mai degrabă hobby-ul lui din copilărie – colecționatul de insecte.  De oriunde ar fi provenit inspirația, acum, la cei 50 de ani ai săi, nici lui nu-i vine să creadă că o lume întreagă merge, la pas, spre colecționat creaturile ce erau, cândva, doar schițe pe calculatorul lui Tajiri.

20 de ani de Pikachu. Încasări de 58 de miliarde de dolari

Până la „Pokemon Go” al zilelor și străzilor noastre, această franciză nu a fost deloc ceva de ignorat. Numai dacă ne uităm la cifre, până în 2015, filmele, serialele TV, produsele licențiate și tot ce a generat această franciză media au obținut încasări totale de 57,65 de miliarde de dolari.

Pokemon Go, pas cu pas

* Septembrie 2015 – Tsunekazu Ishihara, președintele „The Pokemon Company”, anunța că urmează dezvoltarea și lansarea unui nou joc – „Pokemon Go” – disponibil pentru dispozitivele iOS și Android

* Octombrie 2015 – „Nintendo”, „Google” și „The Pokemon Company” anunță o investiție de 20 de milioane de dolari pentru dezvoltarea jocului, sumă virată în conturile americanilor de la „Niantic”, cei ce urmau să le pună la dispoziție software-ul necesar

* 27 aprilie 2016 – versiunea Beta a jocului ajunge în SUA pentru a fi testată de fanii americani o lună mai târziu, după ce jocul a trecut deja prin Japonia, Noua Zeelandă și Australia

* 6 iulie 2016 – are loc lansarea oficială a jocului pe platformele iOS și Android în SUA, Noua Zeelandă și Australia

* în doar câteva zile de la lansare, încasările pentru „Pokemon Go” au ajuns la 14 milioane de dolari

* 17 iulie 2016 – are loc lansarea în Europa, Canada și America de Sud

* 9 august 2016 – încasările de pe urma jocului ating cifra de 200 de milioane de dolari.