
Nest Labs, companie cu sediul în Silicon Valley, înființată de mai multi ingineri care au lucrat pentru Apple, se ocupă de producția de senzori şi automatizări pentru locuinţă, precum detectoarele de fum conectate la WiFi.
Preluarea Nest Labs reprezintă a doua mare tranzacţie a Google din ultimii doi ani, după achiziționarea în 2012 a producătorului de smartphoneuri Motorola Mobility, pentru suma de 12,5 miliarde de dolari.
Tony Fadell, unul dintre fondatorii companiei, a notat pe blogul personal că în urma acestei achiziții compania va rămâne neschimbată. ,,Google are resursele financiare, dimensiunea și capacitatea de a accelera crșterea Nest, în materie de hardware, software și servicii pentru locuințele din întreaga lume”, scrie Fadell, citat de Forbes.com.
El va fi menţinut în funcţia de director general al Nest, singurul său şef fiind CEO-ul Google, Larry Page.
Google se numără printre investitorii mai vechi la Nest Labs, finanţând compania prin propriul vehicul de capital de risc. Unii analiști consideră că Google a oferit o sumă prea mare pentru Nest doar pentru a atrage atnția că dorește să dețină controlul în materie de gadgeturi electrocasnice, notează WSJ.com.