În cadrul proiectului Google House compania își prezintă serviciile, produsele și tehnologiile proprii.
,,Google House este o casă obișnuită, dar decorată în stil Google – culori vii, aranjament nonconformist – unde se vor face demonstrații despre felul în care echipamentele și serviciile Google pot fi folosite în viața de zi cu zi”, susțin reprezentanții Google.
Vezi aici cum arată interiorul Google House
Românii sunt cei mai mobili utilizatori de internet din această parte a Europei, majoritatea dintre ei îşi încep ziua on-line, scriu bloguri şi au o atitudine foarte deschisă faţă de noile tehnologii, arată concluziile studiului ,,Internetul în viața de zi cu zi”, comandat de Google.
Ei apreciază tabletele şi smartphone-urile mai mult decât polonezii sau maghiarii, vor să fie online chiar şi atunci când se află pe o insulă pustie, au început să urmărească mai mult videoclipuri de pe internet decât programe TV, dar sunt încă reticenţi în privinţa plăţilor online, mai arată studiul citat.
Numai 32% dintre români folosesc internetul aproape în fiecare zi (în medie), cel mai scăzut procent dintre cele cinci ţări incluse în studiu, aproape jumătate faţă de Ungaria (62%) şi Slovacia (61%). Aproape jumătate dintre români (45%) intră pe internet cel puţin odată pe săptămâni, potrivit datelor Eurostat, citate de Google.
Află mai multe despre portretul românului online
Circa 67% dintre români folosesc smartphone-uri sau telefoane mobile pentru a se conecta la internet, iar 32% folosesc tabletele, procente mai mari decât în celelalte cinci ţări. Utilizatorii români par să fie foarte deschişi faţă de noutăţile tehnologice, cum ar fi căutarea vocală: 60% dintre respondenţi sunt deschişi la acest tip de inovații, cel mai mare procent dintre toate cele cinci ţări.