
Ema Iftimie – Head of Leasing at Globalworth Romania
Care sunt caracteristicile pe care le caută companiile atunci când doresc să închirieze o clădire de birouri în contextual actual?
Tehnologia și soluțiile PropTech au devenit elemente cheie în procesul de închiriere. La fel de important este și fit out-ul, din moment ce companiile caută spații moderne, flexible, care să încurajeze starea de bine. Nu în ultimul rând, localizarea este decisivă. Urmând tendința europeană care a văzut migrația clasei mijlocii și superioare către zonele nordice ale orașelor mari, noi am decis să dezvoltăm Globalworth District, cea mai mare comunitate de business din România, în zona de nord a Bucureștiului. Și această decizie s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari avantaje pentru portofoliul Globalworth.
A fost tehnologia accelerată de pandemie și pentru Globalworth?
Tehnologia era deja un trend in real estate, însă pandemia a făcut ca ea să treacă instant de la statutul de “nice to have” la “mandatory”. Noi, Globalworth, avem tehnologia ca pilon de business de ani de zile. Spre exemplu, la finalul anului 2019 am inaugurat cea mai mare podea cinetică din lume instalată într-o clădire de birouri și odată cu ea, cel mai inteligent lobby din CEE. Și în Globalworth Campus am început să instalăm soluții PropTech de ultimă generație, iar pentru întregul portofoliu din Polonia și România lucrăm la o aplicație de acces, cu multiple funcții touchless pentru utilizatori. Efortul de tehnologizare este concentrat și în actualul nostru proiect office: Globalworth Square. Un hub bazat pe tehnologie și eficiență inteligentă, Globalworth Square setează noi standarde în materie de responsabilitate, well-being, sustenabilitate și costuri reduse pentru ocupanți. Situată în zona de nord a Bucureștiului, noua noastră clădire este cea mai tehnologizată din portofoliu și aduce o serie de inovații inedite. Piața de real estate este tot mai mult despre clădiri inteligente, aceasta este direcția în care credem că se vor orienta toți jucătorii mari. Dacă ne dorim o revenire la normalitate, aceasta se va întâmpla doar odată cu accelerarea soluțiilor PropTech și îmbrățișarea tuturor măsurilor necesare pentru siguranța comunităților.
Ce face din Globalworth Square cea mai tehnologizată clădire din portofoliul Globalworth?
În Globalworth Square, o parte importantă a consumului de energie va fi asigurată de acoperișul fotovoltaic și pentru a crește siguranța, atingerea suprafețelor va fi limitată prin implementarea unor soluții touchless cu senzor IR în toate facilitățile sanitare. Accesul în clădire și în spațiile de birouri se va face prin tehnologii Bluetooth și NFC.
Suntem des întrebați cum va arăta biroul în era post COVID-19, răspundem acum prin Globalworth Square, cu numeroasele măsuri implementate pentru siguranța chiriașilor. Clădirea are un sistem de dezinfecție a aerului introdus in zona de birouri, cât și al spațiilor comune cu lămpi UV-C montate pe racordurile de introducere ale centralelor de tratare a aerului. Acest sistem asigură reducerea microorganismelor cu până la 99%, chiar și în spații foarte înguste, și funcționează împotriva virusuruilor precum COVID-19 și alți agenți patogeni.
O altă inovație constă în sistemul de răcire al clădirii, compus din pompa de căldură, chillere cu freon ecologic R1234ze și depozit de gheață, proiectat pentru a genera un consum energetic redus. Implementarea soluției de depozit de gheață este unică în acest moment pentru o clădire de birouri de clasa A în România.
Cum se vede acum piața office? Companiile aleg să lucreze doar de acasă sau dau semne că doresc să se întoarcă?
Faptul că anul 2020 a fost unul dificil nu mai este pentru nimeni surprinzător. Work from home a devenit parte din normalitatea pandemiei și acest lucru a fost sesizat în toate clădirile de birouri. Totuși, pe parcurs ce situația evoluează și timpul petrecut acasă crește, chiriașii își doresc să revină la birou. Ni s-a confirmat această tendință și în cadrul campaniei internaționale I MISS MY OFFICE, pe care am avut-o în Polonia și România. Desfășurată în digital și pe stații de radio renumite, această campanie a reunit mii de ascultători și a subliniat acest dor real resimțit de oameni: dorul de birou, dorul de comunitate, dorul de face fizic parte dintr-o echipă. Participanții la campanie, printre care s-au numărat și chiriași de-ai noștri, au spus cât le lipsesc cafeaua băută dimineața cu colegii, brainstormingurile, ideile creative din ședințele cu echipa sau momente simple precum prânzul împreună, aniversările la birou sau recomandările de filme primite de la colegi. Lucrul de acasă are avantajele lui, însă pe termen lung, acesta devine împovărător. Cea mai mare problemă numită de partenerii cu care suntem în continuă legătură este această contopire a vieții personale cu cea de la birou. Lucrând doar de acasă, devine dificil de trasat linia dintre personal și serviciu, ceea ce afectează psihicul în timp. Trăgând o concluzie, noi suntem convinși că odată cu înaintarea procesului de vaccinare, revenirea la viața de dinainte, care implică și revenirea la birou, va fi în creștere.
S-au mai închiriat spații de birou în tot acest context?
Această dorință a partenerilor noștri de a se întoarce la birou este cel mai bine reflectată de bilanțul anului 2020. Chiar dacă am trecut printr-un an dictat de pandemie, Globalworth a închiriat în România peste 180.000 de metri pătrați, ceea ce ne-a ajutat să fim desemnați cel mai activ jucător de pe piața de office, atât pe segmentul de relocări, cât și pe cel al prelungirilor de contracte, în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings-The New Way of Life & Work. Ne-a bucurat extrem de mult acest premiu, tocmai pentru că este confirmarea încrederii pe care partenerii noștri au dezvoltat-o. Atunci când clădești relații puternici și cauți soluții pentru a ajusta nevoile comunității tale, acestea rezistă chiar și în perioade sensibile. Așadar, Globalworth a închiriat spații de birouri și în pandemie – au fost fie relocări, prelungiri de contracte sau suprafețe lărgite pentru a respecta distanțarea fizică. Suntem sincer recunoscători pentru aceste parteneriate sustenabile și sperăm ca de la un an la altul să creștem fiecare relație în parte.