Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Gheorghe Neţoiu

Gigi Netoiu.jpg
Avere: 19-20 milioane de euro Vârstă: 51 de ani Reşedinţă: Bucureşti Domeniu: Alimentar

Gigi Neţoiu este o persoană destul de controversată, care apare în ultima vreme mai mult în presa de scandal decât în cea de business. Nici fotbalul nu pare să-l mai aducă în prim-plan, precum altădată, când era patron la Universitatea Craiova şi acţionar la Clubul de fotbal Dinamo. Comandantul, cum îi spun mulţi, poate şi datorită trecutului său, nu renunţă însă la o partidă de table cu nume grele din lumea sportului. Nici politica nu prea i-a priit, fiind chiar exclus din PSD. Motivul: l-a cam luat gura pe dinainte.

Neţoiu are afaceri de ani buni alături de Luchi Georgescu, fiind acţionar la producătorul de vinuri Vincon, dar şi la cel de mezeluri Meda Prod 98. Cei doi mai au businessuri în imobiliare sau turism, însă acestea nu aduc sume importante. Vincon, în schimb, este în topul producătorilor de vinuri, deţinând suprafeţe importante de vie. Şi la mezeluri, Meda Prod ’98 are o poziţie bună pe piaţă. La începutul lui 2010, Meda Prod era pe locul şase în România din punct de vedere cantitativ, şi patru, valoric. Iar planurile prevăd urcarea în top. În ciuda crizei, Meda a înregistrat în prima parte a anului o creştere a vânzărilor de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Vincon a înregistrat o scădere a vânzărilor de aproximativ 18%. Cauza: orientarea consumatorilor spre produse mai ieftine.

În 2010, se pare că între Neţoiu şi Georgescu a intervenit o ruptură, iar Neţoiu nu mai are nicio legătură pe partea decizională. Se ocupă însă de agricultură, pentru că în timp a achiziţionat terenuri agricole la Cetate, în judeţul Dolj, unde a devenit vecin cu poetul Mircea Dinescu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii