Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

500 miliardari |
|

Gheorghe Ciubotaru – 500 Miliardari Ediția 2011

Nume: Gheorghe Ciubotaru Avere: 9-10 milioane de euro Varsta: 55 de ani Resedinta: Botoșani Domeniu/Companie: Electronică

Pentru compania Electroalfa, al cărei proprietar este omul de afaceri botoşănean Gheorghe Ciubotaru, anul 2011 a fost unul plin de reuşite. Firma a obţinut în acest an o finanţare prin fonduri europene pentru implementarea unui proiect de dezvoltare a activităţii de cercetare. Valoarea totală a contractului derulat de compania care activează în domeniul producţiei de tablouri electrice, cutii de distribuţie şi aparataj electrice este de aproximativ 4,6 milioane de euro, din care finanţarea nerambursabilă din fondul european este de circa 1,5 milioane de euro. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor companiei, proiectul are ca scop creşterea nivelului de competivitate şi aliniere la exigenţele pieţei prin crearea unui centru independent de cercetare-dezvoltare.,,Anul 2011 vine cu provocări mari pentru companie, prin prisma obiectivelor pe care le ţintim. Am făcut deja un prim pas prin semnarea acestui contract de finanţare europeană. Reuşita finalizării acestui proiect va crea premisele unei noi etape în evoluţia companiei, prin extinderea spre noi domenii de activitate“, declara recent Gheorghe Ciubotaru.

În acelaşi timp, în cadrul companiei a fost creată o nouă divizie, de Confecţii Metalice. Mişcarea face parte dintr-un amplu proces de reorganizare al Electroalfa. „Creată iniţial cu scopul de furnizare a carcaselor metalice pentru echipamentele electrice produse de celelalte divizii Electroalfa, ne-am extins activitatea reuşind oferirea de soluţii fiabile conform specificaţiilor primite de la client sau dezvoltate împreună cu aceştia“, preciza Ciubotaru. În acest moment, producţia noii divizii se desfăşoară într-o fabrică cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi.După 20 de ani de activitate (sărbătoriţi în vara acestui an), compania deţine zece reprezentanţe de vânzări, patru filiale de producţie şi trei fabrici. „Credem că acum, când împlinim 20 de ani de activitate, am ajuns la maturitatea profesională şi functională deplină, ce ne permite să abordăm piață cu o organizare internă nouă, axata pe divizii“, declarau în luna iulie reprezentanţii Electroalfa. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, noua structură include următoarele divizii: Joasă Tensiune, Medie Tensiune, Echipamente de Electroalimentare, Antrepriză, Confecţii Metalice, Mentenanţă şi Energie Verde.Printre clienţii companiei se numără Vodafone, Romtelecom, Enel Banat, E ON Moldova, CEZ Oltenia, Metrorez, OMV Petrom sau Rafinăria Arpechim.

Vezi care era averea lui Gheorghe Ciubotaru în 2010

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii