FacebookTwitterLinkedIn

Ambasadorul Germaniei a adăugat care a adăugat că se bucură de faptul că Germania are o asemenea popularitate şi că îi face plăcere să audă că ţara sa este apreciată nu doar pentru economie şi politică ci şi în calitate de destinaţie turistică.

Într-adevăr, potrivit datelor Oficiului de Turism al Germaniei, în 2012 s-au înregistrat peste 68,8 milioane de înnoptări ale străinilor în unități de cazare cu zece sau mai multe paturi, această cifră reprezentând un plus de 8,1 procente comparativ cu anul trecut. Mai mult de 52 de milioane de înnoptări s-au numărat din rândul turiștilor din Europa.Din România, Institutul Federal de Statistică a numărat în anul 2012 în total peste 557.000 de înnoptări în unități de cazare cu zece sau mai multe paturi, această cifră reprezentând o creștere de peste 20 de procente față de anul 2011.

 Și prima jumătate a anului 2013 s-a dezvoltat pozitiv: în perioada ianuarie – iunie 2013 s-au înregistrat circa 285.000 de înnoptări ale turiștilor români în Germania, adică 12 procente mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Destinația de vacanță Germania ocupă astfel locul al doilea în ceea ce privește cele mai iubite destinații de vacanță străine ale turiștilor din România.

35 de procente din călătoriile turiștilor români în Germania sunt vacanțe – 40 procente dintre acestea se încadrează în segmentul călătoriilor în orașe și călătorii pentru evenimente speciale. 41 de procente din sejururi sunt călătorii în interes de afaceri. Cu 30,2 procente din totalul înnoptărilor, Bayern reprezintă landul federal cel mai vizitat de turiștii români, fiind urmat de Baden-Württemberg (19,7 procente) și Nordrhein-Westfalen (12,5 procente). În total, 93 de procente din călătoriile turiștilor români în Germania sunt sejururi mai lungi (peste patru zile).

În medie, au cheltuit pentru o călătorie 658 Euro. Volumul cifrei de afaceri total a călătoriilor în Germania a turiștilor din România se ridică pentru anul 2012 la peste 300 milioane de euro.

Organizația Germană pentru Turism (DZT) a analizat trendurile de călătorie la nivel mondial de mai bine de zece ani, iar pe baza acestor cercetări de piață, DZT își face planuri pe termen lung în ceea ce priveşte temele și campaniile internaționale. Pentru 2014, propunerea DZT sunt siturile patrimoniului UNESCO (din totalul de 962 de situri, 38 de află în Germania) dar şi o temă mai specială legată de împlinirea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi de la reunificarea Germaniei.

La începutul anului 2014, DZT va lansa oficial campania de promovare, care se va desfășura pe o perioadă de doi ani în străinătate. Tema este promovată la nivel internațional sub sloganul “25 de perspective ale Destinației de Vacanță Germania”.