Cautare




, Staff

Travel |
|

Germania a înregistrat peste un milion de înnoptări din partea turiștilor români, în anul 2017

România este pentru Germania una dintre cele mai importante piețe-sursă din Europa. În 2017, turismul german a atins rezultate record pentru a opta oară la rând.
Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucuresti. 

Potrivit informațiilor furnizate de Organizaţia Germană pentru Turism (DZT), în perioada ianuarie – decembrie 2017, Oficiul Federal de Statistică a înregistrat 83,9 milioane de înnoptări internaționale, cu 3,1 milioane mai multe decât în 2016. Acest lucru corespunde unei creșteri cu 3,6% față de perioada echivalentă a anului precedent. România rămâne una dintre cele mai dinamice piețe-sursă pentru turismul German, depășind, în anul 2017, pragul de un milion de înnoptări. Petra Hedorfer, director executiv al Organizației Germane pentru Turism (DZT), explică: ”Așa cum era de așteptat, turismul german a avut o evoluție pozitivă și pe parcursul anului 2017. Comparativ cu anul precedent, turismul German și-a triplat creșterea anuală, evoluție datorată în special cadrului intern stabil și poziționării excelente a destinațiilor de vacanță germane. Am reușit să câștigăm oaspeți din întreaga lume ca destinație turistică și să ne consolidăm creșterea anuală.”

Informațiile au fost lansate în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada Germaniei si Organizatia Germana pentru Turism, la care a fost prezent și Excelenta Sa domnul Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucuresti (foto).

 

România rămâne în topul piețelor-sursă pentru turismul German

Anul trecut turiștii din România au depășit pentru prima dată un milion de înnoptări în Germania (1.046.606 înnoptări). Aceasta înseamnă o creștere cu 18,6% față de anul 2016. Turiștii români merg în Germania în special pentru a petrece sărbătorile (83,8%), pentru afaceri (33%) și pentru alte scopuri (33%). În general, preferă să călătorească cu mașina (45%) și cu avionul (34%), mai puțin cu autobuzul și autocarul (17%) și doar cu 7% trenul. Vara și iarna sunt anotimpurile preferate, iar 53% dintre călătorii sunt rezervate prin internet. Excursiile lungi sunt preferate, astfel ca 41% dintre turiștii români au petrecut sejururi de 4-7 nopți în Germania, cheltuind în medie 45 de euro pe zi și 566 euro pe călătorie. În 2017, 39% dintre turiștii români care au venit în Germania au vizitat destinația pentru prima dată.

7% dintre turiștii străini aleg să viziteze Germania datorită varietății și calității mâncării, dar și a băuturilor. A doua cea mai populară activitate de vacanță după vizitarea obiectivelor turistice este degustarea preparatelor și a băuturilor locale. Unele din specialitățile culinare datează de secole, fiind parte integrantă a procesului amplu de poziționare a Germaniei drept destinație culinară.

 

Cerere în creștere pentru turismul leisure

Călătoria din motive personale a fost motorul de creștere pentru turismul german. Potrivit primelor rezultate anuale preliminare ale IPK pentru anul 2017, numărul călătoriilor în Germania a crescut cu 5% la nivel general și cu 8% pentru vacanțe scurte. Numărul vizitelor la prieteni și rude a crescut cu 7% în timp ce numărul călătoriilor de afaceri este cu un procent mai mare decât cifra comparabilă din 2016. City break-urile în orașele din Germania au înregistrat o creștere cu 15%.

 

Europa rămâne cea mai mare piață sursă

Europa continuă să fie cea mai mare piață de volum pentru turismul german – aproape două treimi din înnoptări sunt generate de turiștii europeni. Europa este urmată de SUA, generând 8,8% din turismul german. Există rate semnificative de creștere și pentru Brazilia, Canada și America Centrală. Piețele asiatice au înregistrat o creștere procentuală cu 4,5% față de cifrele de referință din anul precedent. Dacă ne raportam la dinamismul piețelor, Rusia este poziționată cu 20,3% peste nivelul din anul precedent, India a înregistrat o creștere a înnoptărilor în Germania cu 13,8%, iar China cu 10,6%. Alte piețe din Pacific Asia care arată o dinamică a creșterii sunt Japonia (plus 7,2%), Coreea (plus 12,7%), și Taiwan (plus 13%). Printre piețele europene cu volum ridicat, cele primare sunt România (plus 18,6%), Austria (plus 6,4%), Polonia (plus 10,4%), Ungaria (plus 8,5%) și Republica Cehă (plus 4,6%).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii