Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Generațiile Millennials și Z sunt nesigure și pesimiste în privința evoluției societății, carierei și viitorul lor

Generațiile Millennials și Z se confruntă cu stări de nesiguranță și pesimism cu privire la evoluția societății, cariera și viitorul lor, conform celui mai recent studiu Deloitte Global Millennial Survey.
??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Studiul arată că generațiile mai tinere se îngrijorează în privința evoluției economice și a mediului social și politic, a impactului pe care mediul de afaceri îl poate avea asupra carierei acestora și societății, în pofida creșterii economice și a oportunităților economice globale.

Conform Deloitte Global Millennial Survey 2019, doar 26% din respondenți sunt încrezători în evoluția pozitivă a economiei. În 2017 și 2018, 45% dintre respondenți se arătau încrezători că economia va crește în următorii ani.

În același timp, rezultatele raportului evidențiază un nivel crescut de neîncredere în ceea ce privește îmbunătățirea mediului social și politic. În 2019, doar 24% dintre tineri au această așteptare, spre deosebire de 33% în 2018 și de 36% în 2017.

„Studiul este extrem de valoros pentru angajatori, deoarece reunește concluzii importante despre valorile și așteptările generațiilor Millennials și Z, informații relevante pentru dezvoltarea oricărei strategii de resurse umane. Acești tineri au nevoie să fie ghidați, să aibă parte de vizibilitate și de echilibru din partea organizațiilor și liderilor. Este important ca toate aceste așteptări să se traducă în ceea ce organizațiile își propun pentru următoarea perioadă, pentru a se diferenția în deja cunoscuta și discutata competiție pentru talente”, explică Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services, Deloitte România.

Studiul arată că aspectele cele mai importante pentru tineri în decizia de a-și schimba angajatorul în următorii doi ani sunt legate de atenția acordată de organizație diversității și incluziunii sociale (63%), impactul pozitiv avut de organizație asupra comunității locale (59%), flexibilizarea muncii din punctul de vedere al programului de lucru și al locului din care se poate lucra (56%), mediul de lucru motivant și stimulant (54%) și dezvoltarea prin programe de training și mentorat (55%).

AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE SPORT – NOIEMBRIE 2019

Studiul semnalează și tendința de scădere a încrederii în impactul pozitiv pe care îl poate avea mediul de afaceri. În 2019, doar 55% dintre tineri cred că acest scenariu este posibil, în scădere față de 2018 (61%) și de 2017 (76%).

Primele cinci priorități indicate de respondenți sunt călătoriile prin lume (57% din fiecare dintre cele două generații), îmbunătățirea veniturilor și a situației financiare (52% dintre Millennials și 56% dintre reprezentanții Generației Z), achiziționarea unei locuințe (49% dintre Millennials și 52% dintre reprezentanții Generației Z), influența pozitivă asupra comunității și societății (46% dintre Millennials și 47% dintre reprezentanții Generației Z), precum și întemeierea unei familii (39% dintre Millennials și 45% dintre reprezentanții Generației Z).

La studiul Deloitte Global Millennials Survey 2019 au participat 13.400 de reprezentanți ai generației Millennials (născuți în perioada ianuarie 1983 – decembrie 1994) din 42 de țări și 3.000 de reprezentanți ai Generației Z (născuți în perioada ianuarie 1995 – decembrie 2002) din zece țări. Respondenții sunt atât absolvenți de studii medii și universitare, cât și persoane care nu au absolvit aceste forme de învățământ, lucrează atât cu fracțiune de normă, cât și cu normă întreagă.

Rezultatele integrale ale studiului pot fi consultate AICI.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii