Cautare




, Contributor

Auto |
|

Generația următoare Ford Transit Custom va include un model complet electric, din 2023

Noua generație a gamei Ford Transit Custom va include modele complet electrice, construite de Ford Otosan în Turcia, în linie cu strategia de electrificare a gamei de  vehicule comerciale.  
Ford

Modelele plug-in hybrid, mild hybrid, precum și motoarele convenționale vor fi, de asemenea disponibile, astfel că Transit Custom se va bucura de cea mai extinsă gamă oferită clienților europeni până acum, a anunțat producătorul.

Noua gamă Transit Custom – care include furgoneta Transit Custom și vehiculul de transport persoane Tourneo Custom – intră în producție în prima jumătate a anului 2023, cu versiuni complet electrice pentru ambele modele. 

Toate versiunile generației următoare Transit Custom vor fi construite de Ford Otosan – Joint venture-ul Ford din Turcia – în Kocaeli, centrul de productie pentru gama Ford Transit.

“Astăzi începem o altă investițe strategică care va modela viitorul industriei auto. Transformăm fabricile noastre de la Kocaeli în prima și singura unitate de producție integrată din Turcia pentru asamblarea vehiculelor electrice și a bateriilor. Considerăm că această investiție, care se va întinde pe o perioadă de peste un deceniu, este o mișcare strategică orientată spre viitor. Doresc să mulțumesc companiei Ford Motor Company pentru încrederea în Turcia și Ford Otosan, ceea ce a făcut posibilă această investiție semnificativă”, a declarat Ali Koç, președinte Ford Otosan și vicepreședinte al Consiliului de Administrație Koç Holding.

Unitățile de producție Ford vor furniza motoare diesel cu tehnologie avansată din Dagenham (Marea Britanie) și transmisii din Köln, în timp ce peste 100 de furnizori din Turcia vor livra componente.

“Creșterea segmentului de vehicule comerciale și dezvoltarea de parteneriate, cum ar fi parteneriatul cu Volkswagen sau joint-venture-ul Ford Otosan sunt factorii cheie pentru succesul Ford în Europa în viitor. Ne-am angajat să atingem o marjă EBIT de 6%, ca parte din planul de dezvoltare Ford a operațiunilor globale”, a adăugat și Stuart Rowley, președinte Ford Europa. 

Ford a anunțat în februarie că întreaga gamă de vehicule comerciale complet electrică sau plug-in hybrid va ajunge la zero emisii până în 2024, cu două treimi din vânzările de vehicule comerciale preconizate a fi reprezentate de modele complet electrice sau plug-in hybrid. 

Parteneriatul dintre Koç Holding și Ford datează din 1928, acesta fiind unul dintre cele mai de succes și longevive joint-venture-uri din industria auto globală.

Ford Otosan a declarat în decembrie anul trecut că intenționează să investească peste 2 miliarde de euro pentru creșterea capacității de asamblare a vehiculelor și bateriilor la Kocaeli și că se așteaptă să crească și numărul angajaților cu aproximativ 3.000 de persoane. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii