Din suma totală, 16 milioane de euro vor fi destinați creditării companiilor deținute sau gestionate de femei.
„Grupul Garanti România are ca strategie pe termen lung sprijinirea economiei locale și a companiilor în cadrul cărora există femei acționari sau care se regăsesc în structura de top management. În prezent, statisticile arată că în România există peste 481.000 de companii cu asociați / acționari femei și aproximativ 165.000 de persoane fizice autorizate / întreprinderi individuale / întreprinderi familiale deținute de femei”, se scrie într-un comunicat de presă al Garanti Bank.
Din cele 32 de milioane de euro, 25 de milioane de euro au fost acordate Garanti Bank și 7 milioane de euro Garanti Leasing. Acestea sunt al cincilea și, respectiv, al șaselea acord semnat de IFC cu Grupul Garanti, vizând IMM-urile.
Anterior, în ultimii șase ani, IFC a acordat Grupului Garanti un volum total de 70 de milioane de euro, în scopul finanțării IMM-urilor. Garanti Bank a încheiat parteneriate cu IFC în 2012 (22,5 milioane de euro) și 2014 (35 de milioane de euro), iar Garanti Leasing în 2014 (7 milioane de euro) și 2017 (5,5 milioane de euro).
„Antreprenoriatul este un motor important al dezvoltării economice în România. Suntem un susținător activ al acestui sector în general, și al femeilor antreprenor în particular, iar obiectivul nostru este de a fi un partener solid și de încredere pentru toți clienții noștri”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO-ul Garanti România.
Thomas Lubeck, Director Regional IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est, a spus că încurajarea antreprenoriatului feminim în sectorul privat din România maximizează potențialul forței de muncă și a dezvoltării economiei locale.