Am încercat din răsputeri să ne adaptăm necunoscutului care poartă numele COVID-19, însă descoperim treptat că necunoscutul își schimbă numele acum când ne aflăm iar într-o perioadă de tranziție care vine la pachet cu tot atât de multe necunoscute: nu știm cum se va transforma lumea noastră, însă putem să alegem să ne transformăm odată cu ea.
Sigur că valurile ultimelor săptămâni au adus la țărmul conștiinței noastre o cantitate considerabilă de emoționalitate negativă, pe alocuri copleșitoare. Poate că privim acum, cu alți ochi, relația noastră cu lumea. Poate că valorile noastre personale și parentale se cern: ne dăm seama care sunt lucrurile de care avem nevoie cu adevărat pentru a cultiva starea de bine și poate că ne gândim să trăim altfel: mai simplu, mai în acord cu sine.
Ioana Olărașu, psiholog psihoterapeut cu experiență în lucrul cu copiii: consiliere, dezvoltare personală, educație
Vă invit să reflectați:
Ce aș face diferit de acum înainte?
Pentru ca noua perspectivă să prindă contur în realitate, este necesar un efort conștient susținut, ca și cum am învăța să trăim altfel, zi cu zi. Acest efort se sprijină pe resursele personale, motiv pentru care vă invit să vă întrebați:
Ce am descoperit despre mine ca om și părinte în această perioadă?
Uneori, dificultățile prin care trecem ne determină să ne adaptăm în moduri pe care nu le credeam posibile, să descoperim că există în interior rezerve de curaj, încredere, reziliență și nu numai. Acestea rămân latente adesea când ne lăsăm prinși în rutină, în „zona de confort“. Ca într-un proces terapeutic bine ancorat în realitate este esențial să ducem conștientizările din aceste momente dificile în planul concret sub forma unor direcții de acțiune, tocmai pentru a valorifica potențialul lor transformator. În acest mod, nu rămânem tributari vechilor automatisme și rutine, care au fost, poate, potrivite înainte. Știm acum că lucrurile nu vor fi la fel, dar numai îmbrățișând această conștientizare, cu toată suita de emoții asociate (inclusiv negative), vom putea să ne manifestăm creativ în viețile noastre.
Înainte de pandemie, relația cu copiii se derula, pentru cei mai mulți părinți, în acele câteva ore de regăsire, seara, după programul de lucru și în weekend. Este foarte probabil ca reconfigurarea rutinei și extinderea timpului petrecut împreună să fi venit cu provocări frustrante, însă unul dintre avantajele acestor momente poate fi, schimbând perspectiva, oportunitatea de a privi, pur și simplu, copiii crescând, de a vă conecta în mod real la ritmul lor, fără filtrul opiniilor celor din jur, fie ei educatori, profesori sau apropiați.
Un alt punct de reflecție poate fi:
Cum mă așteptam să fie pentru copil această perioadă și cum s-a adaptat el, de fapt?
S-ar putea să observați că ei sunt în mod natural înclinați să se adapteze într-o măsură mult mai flexibilă decât reușim uneori noi, adulții.
În ceea ce privește următoarea perioadă, va fi nevoie să le „traducem“ copiilor măsurile de prevenire a contaminării astfel încât să îi ajutăm se se adapteze în primul rând distanțării sociale, care le este în mod inerent nefirească. Un mod de a-i sprijini în acest sens este să cultivăm momente de apropiere emoțională în familie sub forma unor activități, ritualuri (citirea poveștilor, gătitul împreună, jocuri care implică toți membrii familiei) sau gesturi de afecțiune. Climatul familial pozitiv poate prima în fața vremii schimbătoare. De asemenea, timpul nestructurat de joacă în care se implică părintele este foarte valoros pentru relația părinte-copil: sunt acele momente în care părintele participă la joc sau activitate în funcție de cerințele copilului, care are ocazia de a-și manifesta inițiativa. Relaxarea autorității parentale în astfel de momente aduce o apropiere emoțională pe fondul căruia crește și receptivitatea copilului față de limitele pe care părintele le stabilește în alte contexte.
În privința adaptării noastre ca adulți la contextul actual, psihiatrul Judson A. Brewer ne atrage atenția asupra caracterului contagios al anxietății. El spune că, fiind, de exemplu, la cumpărături, printre persoane care poartă măști, suntem predispuși să ne contaminăm cu fiorul anxietății care, necontrolat, poate culmina spre panică – emoționalitate negativă copleșitoare, comportament necontrolat și gânduri iraționale. Părțile raționale ale creierului nostru (cortexul prefrontal) ajung offline cedând controlul structurilor de supraviețuire, care reacționează „pe viață și pe moarte”. În exemplul dat, putem ajunge să cumpărăm mai mult decât avem nevoie. Pentru a rupe ciclul anxietății, el menționează că este important să devenim conștienți de starea noastră, dar și de consecințele negative ale acesteia. Odată ce observăm aceste lucruri, putem folosi principiul recompensei („bigger better offer”) pentru a ne recalibra.
De exemplu, dacă ne atingem din greșeală fața cu mâinile și simțim cum crește anxietatea, putem respira profund și să ne întrebăm: Când mi-am igienizat ultima oară mâinile? Amintindu-ne momentul, îi dăm ocazia cortexului nostru prefrontal să revină pe fir. Acest exercițiu cu noi înșine poate fi dificil la început. Totuși, în timp, s-ar putea să integrăm treptat în atitudinea noastră acel Keep calm and carry on de care avem atât de multă nevoie acum.
