Cautare




, Contributor

Auto |
|

GALERIE FOTO: On & off, testdrive Mercedes Benz GLK Facelift

Mercedes-Benz GLK facelift
Mercedes-Benz GLK, model care a beneficiat de un facelift în 2012, atrage atenția în traficul urban și nu-ți dă emoții atunci când îl conduci pe teren (puţin) accidentat.

Când am parcat Mercedes-ul GLK 220 CDI, ”în spic”, pe unul dintre bulevardele Bucureștiului, în fața locuinței unui prieten pasionat de autoturismele de teren, mi-a fost frică. Am coborât din mașină, pentru a verifica înălțimea bordurii. Deși GLK are o gardă la sol de 201 milimetri, nu poți fi niciodată sigur de dimensiunile bordurilor bucureștene. Se schimbă atât de des! Trecătorii se opriseră să admire automobilul și m-aș fi făcut de râs. În plus, nu aș fi vrut să avariez câtuși de puțin această mașină, care costă 43.276 de euro, TVA inclus.

GALERIE FOTO: Mercedes-Benz GLK Facelift

Mai puține emoții am avut când l-am condus  pe drumul forestier care duce spre Stâna Regală din Sinaia. S-a comportat foarte bine, la fel ca pe autostrada București-Ploiești, pe care am parcurs-o în drum spre stațiunea montană. La aceste rezultate au contribuit din plin cei 167 de cai-putere ai motorului cu o capacitate cilindrică de 2143 de centimentri cubi.

La exterior, modelul are un aspect eminamente german,  agresiv în sensul bun al cuvântului. Interiorul este de asemenea tipic maşinilor germane, fără prea multe „briz-briz-uri”, cu excepţia gurilor de ventilaţie şi a ornamentelor. Interesantă este şi poziţionarea „schimbătorului de viteze” (varianta testată a avut o cutie de viteze automată în şapte trepte), în dreapta volanului.

Puncte bune:

–          Aspect exterior îmbunătăţit faţă de varianta precedentă

–          Polivalenţa noului model în privinţa conducerii atât pe şosea cât şi off-road, nefiind necesară achiziţionarea unui pachet suplimentar  dacă nu se doreşte conducerea pe un teren extrem de accidentat

–          Existenţa unor sisteme precum Lane Assist, cameră video de vizualizare la 360 de grade

De îmbunătăţit:

–          Lipsa unor sisteme electrice de reglare a scaunului, aceasta făcându-se mecanic

–          Volumul portbagajului – 450 de litri la versiunea testată

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii