Cautare




, Contributor

Uncategorized |
|

GALERIE FOTO: Cum arată o clădire sustenabilă de 340.000 de euro

Proiectul reprezintă un model de parteneriat între autoritățile publice, comunitatea locală, o companie privată și reprezentanți ai societății civile.
CERC Boldesti-Scaeni 2

OMV Petrom a inaugurat Centrul de Resurse al Comunității (CERC) Boldești-Scăeni în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, în mijlocul localnicilor. Centrul a fost construit cu scopul de a găzdui programe educaţionale şi sociale pentru persoanele defavorizate.

Proiectul este unul special datorită specificului clădirii, realizată din materiale prietenoase cu mediul și independentă în totalitate față de rețeaua publică de apă, energie şi gaze. Construcția clădirii a fost realizată printr-un partneriat între OMV Petrom, Primăria Boldești-Scăeni, Habitat for Humanity România, Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit (CSMC) și Centrul Romilor Amare Rromentza. Investiția totală în comunitatea locală a OMV Petrom, între 2012 și 2015, se ridică la aproximativ 650.000euro, dintre care 340.000 euro au fost destinați construirii Centrului de Resurse al Comunității Boldești-Scăeni.

GALERIE FOTO: Centrul de Resurse al Comunității Boldești-Scăeni

Adrian Pop, reprezentant al CSMC și tânăr arhitect care a făcut parte din proiectul PRISPA, alături de Ionuț Cioloş din partea Habitat for Humanity Romania, au fost responsabili cu dezvoltarea conceptului si execuţia clădirii. ”Înainte de a porni proiectul CERC Boldești-Scăeni, am făcut parte din echipa PRISPA, o echipă de studenți care a reprezentat cu succes România la cel mai important concurs universitar de arhitectură sustenabilă și tehnologii integrate. OMV Petrom era sponsor al acestui proiect”, spune Adrian Pop. ”Locuitorii din Boldești-Scăeni au privit la început începerea construcției cu uimire și curiozitate. Poate chiar cu scepticism. Cred că cei care știau că folosim baloți de paie se așteptau la un rezultat care să arate altfel, mai efemer.”

Citiți și 30 sub 30: Proiectul PRISPA

Unul dintre atuurile acesteia este selecția de materiale folosite: fie că acestea au fost unele tradiționale, precum baloții de paie folosiți pentru izolarea pereților, șindrila pentru acoperiș și tencuiala de lut, fie că materialele au fost unele inovatoare, precum betonul permeabil sau fundaţia pe şuruburi metalice, toate sunt elementele care contribuie la unicitatea clădirii.

”Habitat for Humanity România și OMV Petrom sunt parteneri încă din anul 2007. Împreună cu angajații Petrom, am construit 109 de locuințe pentru familii defavorizate și victime ale inundațiilor, am renovat un centru comunitar și am derulat ample campanii de prevenție în caz de dezastre în 26 de comunități”, explică Ionuț Cioloș. ”Este prima clădire de acest tip pe care noi o construim, una care respectă cele mai importante două principii ale sustenabilității în construcții: Passive House & Living Building Challenge.”

Construcţia funcţionează într-o manieră independentă față de rețeaua de utilități publice. Centrul se va aproviziona cu apă potabilă extrasă dintr-un puț forat la 6 metri adancime, iar apa de ploaie va fi colectată și folosită la toalete. Apa cu deșeuri va fi tratată și transformată în îngrășământ, astfel completând circuitul apei în natură. Curentul electric va proveni de la 45 de panouri fotovoltaice iar căldura va fi furnizată de panouri radiante.

După primul an de funcționare, clădirea îşi propune să obţină certificarea celui mai riguros standard internațional în construcții sustenabile: Living Building Challenge. Astfel, clădirea CERC Boldești Scăeni ar putea deveni una dintre cele mai sustenabile clădiri din Europa.

Centrul este menit să găzduiască proiecte educaţionale şi sociale finanţate de către OMV Petrom şi implementate cu ajutorul Centrului Romilor Amare Rromentza. Încă dinainte de inaugurarea Centrului, din anul 2012, ONG-ul s-a implicat activ în viața comunității din Boldești-Scăeni derulând programe de tip ”școală după școală” dedicate copiilor din familii defavorizate, programe de mentorat pentru părinții acestora și alte activități interculturale sau menite să îi ajute pe localnici să încheie învăţământul de bază.

În prezent, în comunitatea Boldești–Scăeni, implementăm proiectul „Educaţia – un pas înainte pentru comunitatea Boldeşti-Scăeni”, în cadrul căruia desfășurăm mai multe programe, printre care «Şcoală după Şcoală» pentru învățământul primar și gimnazial, «A doua șansă» pentru învațământul primar pentru 20 de elevi și activități de educație parentală”, spun reprezentanții Centrului Romilor Amare Rromentza.

Centrul devine astfel sediul tuturor acestor iniţiative și, în același timp, va găzdui un program nou de calificare profesională, dedicat adulților din comunitatea Boldești-Scăeni care doresc să învețe o meserie şi să aibă şansa unui loc de muncă. Până acum, peste 200 de persoane au fost sprijinite pentru reducerea abandonului şcolar şi integrarea socială.

”După un an plin de provocări, deschidem oficial CERC Boldești Scăieni, centrul care va contribui, prin proiectele desfășurate, la un viitor mai bun pentru comunitatea romă și pentru toţi cei care provin din familii defavorizate. Acesta va reprezenta acel loc special, pe care fiecare comunitate ar trebui să îl aibă, un spațiu în care oamenii vor învăța să reușească în viață indiferent de condiția socială și se vor sprijinii unii pe alții”, declară Mona Nicolici, manager sustenabilitate OMV Petrom.

CERC Boldești-Scăeni face parte dintr-un amplu proiect inițiat în 2012 de către OMV Petrom în localitatea unde compania desfășoară activități operaţionale. Scopul principal al acestuia a fost sprijinirea populației de origine romă din Boldești-Scăeni (care atinge un procent de aproximativ 10% din populația totală a orașului) prin integrarea acesteia pe plan social, educațional și profesional.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii