Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Artă & Cultură |
|

Galeria Senso prezintă expoziția „Desemne de peste an”

Iubitorii de artă sunt invitaţi miercuri, 7 aprilie 2021, ora 18:30, la deschiderea expoziției colective intitulate „Desemne de peste an”.
galerie de arta

Evenimentul va avea loc la Galeria Senso, situată pe Calea Victoriei nr. 12C, (colţ cu strada Lipscani), parter și etajul 1. Acest eveniment este susținut de Fildas Art şi Catena, prin Programul Catena pentru Artă.

Coordonatorul evenimentului organizat de Ana Ștefania Andronic (BUZU), art director al spațiului expozițional, este lector univ. dr. Anca Boeriu.

Selecția cuprinde lucrări ale studenților secției de Grafică din cadrul Facultății de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte București UNArte: Valentina Bordei, Andrei Cristian Boteanu, Raluca-Maria Brâncoveanu, Maria-Silvia Buta, Loredana Buzdea, Bogdan-Constantin Cașcaval, Carmen Dinu, Miruna Andreea Dragne, Mihaela Mădălina Ene, Andrada-Cristina Gheorghe, Mihaela Graure, Iosif Casian Gyulai Mureșan, Liviana-Angelica Matac, Emilia Elena Munteanu, Florin Nechifor, Daniela Nemțaru, Gabriela Nicu, Alina Niculiță, Roberta Flores Cezara Pascu, Ana Iulia Păun, Cosmina Ionela Sandu, Bianca Elena Sava, Răzvan Petru Tîrziu, Maria Timeea Toma.

Toți studenţii sunt aflați sub îndrumarea coordonatorului de an, Dr. Anca Boeriu. „Măști, izolare, distanțare, restricții, cursuri online. Bilanț al unui an în care a fost aproape imposibil de contextualizat un proiect artistic fără a face referire la dimensiunea pandemică a momentului. Unele cercetări din domeniul psihologiei conchid că este nevoie de 21 de zile pentru a schimba un tipar comportamental. Ce deprinderi am dobândit, ce am învățat și ce am creat de la instaurarea primelor măsuri impuse de starea de urgență decretată în martie 2020? Această expoziție abordează ca tematică experiența personală a fiecăruia dintre artiștii participanți  (…), în ceea ce privește traversarea acestei perioade. Selecția aduce împreună lucrări concepute în acest (răs)timp, în cele mai diverse medii de exprimare artistică, de la desen, pictură și tehnică mixtă, la gravură, instalații și animații stop motion, realizate digital sau analog, cadru cu cadru. Fără intenția de a pune neapărat accent pe producția artistică din pandemie, expoziția constituie un exercițiu de afirmare a generației de artiști emergenți autohtoni, dar și o perspectivă subiectivă asupra secvenței istorice în care ne aflăm”, a declarat Ana Sultana Cipariu, curator.

Expoziția „Desemne de peste an” este deschisă în perioada 7 – 21 aprilie 2021, iar programul de vizitare a Galeriei Senso este de marţi până duminică, între orele 12.00 – 19.00, cu respectarea măsurilor şi regulilor de acces impuse de autorităţi în contextul pandemiei COVID-19.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii