Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Gabriela Maalouf, psihoterapeut, NLP trainer pentru copii și părinți: Din orice situație avem ceva de învățat“

Despre perioada prin care am trecut putem vorbi mult de-acum încolo. Important este cu ce rămânem după! La început ne-a speriat cuvântul „izolare“. Probabil ca pe toată lumea. Copiii au început să întrebe ce înseamnă, ce presupune, ce vom face, de fapt, în această perioadă! E normal, ei au nevoie de explicații și date concrete ca să înțeleagă.  
Psihoterapeut Gabriela Maalouf

Așa că mi-am luat atitudinea didactică, de profesoară serioasă, și am început să dau explicații. Nu a durat mai mult de un minut pentru că am început cu lipsa mersului la școală și a fost tot ce i-a interesat. Dacă e fără mers la școală, altceva nu a mai fost de interes. S-au bucurat la început, nevoie mare! Somn până târziu, lipsa presiunilor, mese în tihnă sau chiar în timpul orelor! Vorba proverbului: „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!“

Evident că minunea nu a durat prea mult. Prin casă nu auzeam decât „mă doare capul“, „mă ustură ochii“, „nu am chef de teme“. Într-o atmosferă în care unul spală vasele, altul trage mâța de coadă (în cazul nostru cățelul), copilul – musai să stea stană de piatră la oră și apoi, conștiincios, la teme – e greu, ca să nu spun imposibil!

Iar când vorbim de povestea „ține copilul pe silențios când are adultul conferințe sau webinarii“ – râsul-plânsul! Noroc că noi avem grădină și aveau unde să fie „exilați“ pe termen determinat, cu speranța că nu găsesc ceva pe care să se certe și să vină la împăciuitor. În acest context, patrupedul a fost declarat cel mai bun prieten! De la „nu am chef să duc cățelul la plimbare“ și „ce dacă e al meu?“, am ajuns la scos cățelul și de zece ori pe zi. Și cățelul a fost bucuros la început, exact ca ei cu școala online. Ulterior, a obosit suficient cât să se prefacă că doarme. El care de-abia aștepta să îl strigi la joacă, acum nu mai schița nicio mișcare, de frică să nu fie scos afară.

Categoric, partea cea mai plăcută a acestei perioade a fost și încă este redescoperirea plăcerii de a ne juca împreună. La început, am jucat foarte mult cărți. Am trecut apoi la jocuri de strategie, de investiții imobiliare și de logică. Revelația mea a fost când am început eu pe blog o colecție de jocuri terapeutice. Toată acea pregătire, a noastră, a cadrelor didactice, jucatul jocurilor în sine ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine, să ne înțelegem mai bine, să ne ascultăm, să ne întoarcem cu compasiune unii către alții. Jocul preferat a fost „bomboanele curioase“. În funcție de culoarea aleasă, fiecare jucător primea întrebări ce aveau legătură cu sentimentele lui, cu situațiile care îl fac să simtă anumite emoții și cu posibile variante de gestionare a respectivelor trăiri. Este un joc care îi ajută mult pe copii să se înțeleagă și atunci când simt emoții mai puțin plăcute, să realizeze că sunt gestionabile și, cel mai frumos, că și părinții lor trec prin situații similare, deci emoțiile sunt normale, firești, și că felul în care te comporți după ce le simți fiind cheia succesului.

Până la urmă, din orice situație avem ceva de învățat. Bine este să ne focusăm pe partea plină a paharului, oricât de greu ni s-ar părea că este de găsit. Chiar și un mic pas câștigat este un plus până la urmă. Că doar știm bine că importantă este calitatea, nu cantitatea.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii