Traversăm o perioadă în care se vorbește mult despre creșterea prețului la energie. Pentru energia mentală, „prețul” tot crește de vreun an de zile. Cum vă încărcați bateriile?
Din păcate așa este, crizei sanitare i se adaugă și o criză socială, iar creșterea prețului la energie îi va expune riscurilor mai mari tot pe cei mai vulnerabili dintre noi. E deja un loc comun faptul că jumătate dintre copiii români trăiesc sub pragul sărăciei, asta înseamnă, concret, că nu mănâncă trei mese pe zi, că suferă de frig și că sunt de multe ori nevoiți să abandoneze școala, fie pentru că trebuie să muncească cot la cot cu părinții, fie pentru că nu își permit educație.
Salvați Copiii a atras atenția în nenumărate rânduri asupra costurilor ascunse ale educației. Pe hârtie, sigur, școala este gratuită, dar pe teren ea costă: rechizite, fondul școlii, meditații, toate acestea au luat alte proporții în acest context social dificil, când școala a trecut în online.
Vă dau niște cifre și nu pentru a vă întrista, ci pentru a avea contextul social corect, pentru că, știți, primul pas spre soluție e să avem radiografia corectă a realității sociale. Asta le-aș recomanda și guvernanților, să cunoască mai întâi realitatea socială, să lucreze cu studii sociologice și apoi să proiecteze politici publice care să ajungă direct la beneficiarii sociali.
Noi așa procedăm și iată ce ne-a arătat ultima anchetă privind costurile ascunse ale educației. În primul an de pandemie, când școala s-a derulat preponderent online, părinții din România estimează că au plătit, în medie, sensibil mai mult pentru școală. Costul mediu alocat serviciilor de tip „Școală după școală” s-a dublat, iar învățământul derulat online a generat categorii noi de costuri, precum achiziția de laptop/ tabletă, telefon mobil sau echipamente periferice. Toate aceste echipamente se traduc într-un cost mediu de 5.800 lei pe familie, arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România.
Un procent covârșitor, 95% dintre părinți, afirmă că au suportat costuri ascunse ale educației.
În același timp, criza sanitară s-a așezat peste una de sistem medical, despre care știam cu toții. Am avut apeluri de la maternități, de la spitale de pediatrie pentru aparatură medicală vitală. Noi am intensificat programul de dotare a maternităților, i-am adăugat componenta de pediatrie, chiar acum avem o campanie pentru a putea duce de urgență în unități medicale de pediatrie devenite linie Covid aparatură medicală performantă și necesară. Spitalele au nevoie de oxigen, la fel și copiii internați.
V-am dat acest răspuns din care reiese care sunt sursele mele de energie: copiii care au nevoie de implicarea noastră concretă, medicii, profesorii cu care lucrăm umăr la umăr.
Un moment de cumpănă (din viața dvs. personală sau profesională), când încrederea în sine v-a fost pusă la încercare? Cum ați reacționat, cum ați trecut peste acea situație, care ar fi „morala”?
Profesional, am avut multe momente de cumpănă. Noi lucrăm atât cu mentalități sociale, cât și cu instituții de stat și de multe ori ambele se dovedesc rigide, recalcitrante la reformă, așa cum bănuiți. Campaniile noastre care combat abuzul contra copilului au vizat ambele componente, de pildă, și pe cea a mentalității, și pe aceea instituțională, pentru că numai așa poți schimba lucrurile cu adevărat. „Două la fund”, această vorbă românească s-a dovedit a fi extrem de greu de schimbat. Dar am reușit să schimbăm legislația și chiar mentalitatea. Abuzul asupra copilului ia forme ascunse și am extins programul de combatere a violenței și pe latura aceasta de bullying, pentru că, de fapt, agresivitatea e latentă pe multe niveluri ale societății.
Momentele de cumpănă sunt însă benefice, pentru că înțelegi bine că e nevoie de asumare și de planuri concrete.
Sunteți o personalitate independentă. Dacă ar fi să priviți în urmă, care ar fi avantajele și dezavantajele unui astfel de caracter?
E foarte bine că trec drept o persoană independentă, dar să vă spun un secret: sunt dependentă de copiii cu care lucrez, de echipa de la „Salvați Copiii” și de zidul meu afectiv, cum îmi numesc eu familia. Astea sunt sursele mele de independență. Îmi permit să nu cedez, să nu mă întorc din drum, să nu fiu vulnerabilă, tocmai pentru că am aceste plase de siguranță profesionale și afective.
Dar nu ocolesc întrebarea. Avantajele unei personalități independente sunt date de consecvență și de asumare. Dacă eu știu că e bine ceea ce fac, atunci piedicile externe nu mă pot întoarce din drum. Dezavantajele? Da, sunt și dezavantaje: am pierdut poate pe traseu oameni, profesional și personal, pentru care era dificil și ritmul meu, și faptul că alocam resurse aproape inepuizabile muncii de la „Salvați Copiii”.
Ce vi se întâmplă mai des, să spuneți „da” prea ușor, să spuneți prea mult „nu”?
Problema mea e că spun și „da” prea ușor, și „nu” prea mult. De pildă, nu pot spune niciodată „nu” când mi se cere ajutorul, dar spun ușor „nu” când e vorba despre a face un compromis. Asta îmi complică viața, desigur, dar la finalul zilei sunt împăcată cu mine și nerăbdătoare să iau ziua de la capăt.
Ce vă face să mergeți înainte?
Faptul că e nevoie de mine, că sunt relevantă în profesia mea și că am alături de mine, în profesie și în viața personală, oameni care mă susțin și în fața cărora pot avea și momente de slăbiciune, pentru că știu că ei mă repun din nou pe făgaș.
