Cautare




, Contributor

Forbes.com

500 miliardari |
|

Gabriel Cârlig

Avere:  30-32 milioane de euro Vârsta: 43 de ani Reşedinţa: Cluj Domenii: Industria textilă, piaţa de capital, imobiliar           

Industria textilă din România a traversat o perioadă foarte grea, care nu avea cum să ocolească grupul Jolidon (axat în principal pe fabricarea lenjeriei intime). Astfel, Gabriel Cârlig a fost nevoit să ia măsuri la fel de drastice. Colapsul a început încă din 2008 şi a continuat în 2009, când Jolidon (cândva lider în piaţa de lenjerie şi costume de baie) a acumulat datorii la Fisc de circa 3,65 milioane de euro. Grupul controlat de Cârlig a fost nevoit să închidă din magazinele nerentabile, să optimizeze costurile şi să reducă din personal. Producătorul clujean de textile a încheiat 2009 cu o cifră de afaceri de 24 milioane de euro (numai în România), în scădere cu peste 10% faţă de anul precedent. La sfârşitul anului trecut, reţeaua de magazine ajunsese la un număr de 85 de centre, comparativ cu 90 la începutul anului.

Tot la începutul anului 2010, conducerea companiei a renunţat la proiectul care prevedea deschiderea de magazine în sistem franciză, orientându-se pe creşterea activităţilor la export. Cârlig a început achiziţiile cu şase ani în urmă, când a preluat Argos, un producător de textile clujean (fosta întreprindere Tricotaje Someşul). El are şi investiţii imobiliare şi deţine acţiuni pe piaţa de capital. Interdealer este controlată în proporţie de 58,5% de firma Jolidon Import Export SRL, Cârlig deţinând şi în nume propriu circa 10% din acţiuni, restul fiind în posesia mai multor persoane fizice şi juridice.

Wikipedia: Jolidon is a Romanian lingerie and swim suit manufacturer, founded in 1993 in Cluj-Napoca. »

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii