FacebookTwitterLinkedIn

În cadrul conferinței din acest an dedicată programului,  Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România, a anunțat proiectele caritabile ce vor beneficia de bugetul din acest an. Proiectele câștigătoare sunt „Connecting for children with autism” – Asociația Help Autism, „Auzul, un dar. Nu-l ignora!” – Asociația Smiling Faces România, „Click SAVE for life!” – Fundația de Sprijin Comunitar, „Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România” – Asociația Sprijin pentru Diabet, „Împreună pentru sănătate! 2” – Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, „HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” – Fundația HOSPICE Casa Speranței și „Telefonul Vârstnicului” – Fundația Principesa Margareta a României.

Ravinder Takkar

„Mai mult de jumătate din bugetul anual al Fundației Vodafone România este direcționat către proiecte din domeniul sănătății, care reprezintă una dintre cele patru arii strategice de investiție pentru fundație, alături de educație, servicii sociale și voluntariat. Prin Connecting for Good, Fundația Vodafone România reușește să folosească tehnologia pentru a îmbunătăți viața oamenilor”, a declarat șeful Vodafone România.

Connecting for Good este un program strategic al Fundației Vodafone România prin care sunt finanțate anual proiecte ale organizațiilor neguvernamentale ce folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale, din domeniul sănătății și al educației.

Printre proiectele derulate în cadrul acestui program se numără renovarea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Constanța și dotarea ei cu o soluție de telemedicină, proiect implementat împreună cu asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi. Bugetul total necesar pentru acest proiect este estimat la 1,3 milioane de euro. Pentru strângerea fondurilor necesare, asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi derulează o campanie națională de donații, iar suma totală va fi dublată de Fundația Vodafone România.

Citește și: Agenția de turism a lui Dragoș Anastasiu a încheiat o asigurare împotriva insolvenței cu o valoare triplă față de cea obligatorie

Primul proiect de telemedicină derulat de Fundația Vodafone România a marcat o premieră pentru țara noastră și a constat în implementarea unei astfel de soluții pe ambulanțele SMURD, în anul 2005.

Fundația Vodafone România face parte din Fundația Vodafone Group, organizație internațională care activează de 25 de ani prin filialele sale din 27 de țări.