Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Fraţii Ioan şi Viorel Micula

micula_Viorel_si_Ioan_Adv_preview-2.jpg
Avere: 350 milioane de euro Reşedinţă: Bihor Domenii: producţie, comerţ, imobiliare, media

Gemenii Ioan și Viorel Micula, proprietarii grupului de firme European Drinks&Foods, continuă lupta cu statul român. Fără a da detalii despre afacerile lor chiar şi celor de la Ministerul Finanţelor Publice, cei doi fraţi născuţi în anul 1957 în satul Căcăceni (actual Cucuceni) din județul Bihor sunt incluşi, an de an, în topul datornicilor la bugetul statului. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), compania European Food înregistrează datorii de peste 90  milioane de lei, adică peste 22 milioane de euro.

Chiar dacă nu recunosc, afacerile grupului condus de Micula merg tot mai prost, iar criza economică adânceşte tot mai mult businessul gemenilor Micula. În aceste condiţii, şi celelalte firme deţinute de afaceriştii bihoreni au datorii mari către stat. Astfel, societatea Scandic Distilleries are de achitat la bugetul statului peste 30 milioane de lei, în timp ce Transilvania General Import-Export este datoare cu peste 28 milioane de lei, iar European Drinks, cu mai mult de 17,6 milioane de lei. Nici turismul nu mai este, se pare, un punct forte al antreprenorilor bihoreni. Din cele nouă unităţi de cazare din staţiunile Neptun şi Olimp, pe care aceştia le deţin, doar trei, respectiv Caraiman, Terra şi Romanţa au reuşit să aibă profit în 2009. Cu toate acestea, cei doi susţin că nu ei sunt cei care datorează bani statului român, ci invers. Ei motivează acest lucru prin faptul că „autorităţile române nu sprijină investiţiile mari şi încearcă doar să stoarcă de bani companiile profitabile“.

Fraţii Micula, Ioan şi Viorel, sunt absolvenţi de Politehnică şi au ales să fugă în Suedia, în anii ’80, unde au primit a doua cetăţenie. Imediat după Revoluţie, în 1991, Ioan Micula s-a reîntors în ţară, unde a înfiinţat peste 20 de firme. Ioan şi Viorel Micula au început afacerile prin importuri şi s-au extins la producţia alimentară, turism, media şi real estate.

„Imperiul“ Micula a crescut şi a ajuns, astfel, la peste 30 de societăţi, din care 14 au fost înfiinţate în doar zece zile, înaintea Crăciunului din 1994. Prin aporturile de capital ale fraţilor Micula au fost puse bazele European Drinks, societate româno-suedeză cu capital mixt în anul 1993. În paralel, gemenii Micula au achiziţionat case, hoteluri, terenuri şi foste întreprinderi de stat. Aceştia au investit, în ultimii 10-15 ani, în achiziţia de terenuri şi imobile şi deţin peste două milioane metri pătraţi de terenuri în toată ţara şi hoteluri, atât la mare, cât şi la munte. Cei doi mai au în portofoliu posturile de televiziune Naţional TV, Favorit şi N24, dar şi mai multe ziare locale. Deţin, totodată, şi câteva depozite de cereale în Arad, dar şi o tipografie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii