
Primul ministru al Franței, Jean Castex, îi sfătuiește pe compatrioții săi să continue să poarte măști de protecție, dar îi roagă să nu se panicheze, în ciuda creșterii numărului de noi îmbolnăviri cu coronavirus, informează The Thelegraph.
De asemenea, primul ministru îi sfătuiește pe locuitori să continue să meargă la muncă și copiii la școală, fără să stea cu frică pentru posibilitatea unui al doilea val de infectări cu noul virus.
În prezent, Franța raportează peste 25 de teste antivirus pozitive la 100.000 de persoane, în creștere față de cinci la 100.000 în urmă. Țările vecine au impus deja carantinarea pentru vizitatorii veniți din anumite părți din Franța.
Rapoartele specialiștilor arată că a existat un număr mare, dar constant de noi internări la terapie intensivă din cauza complicațiilor aduse de COVID-19.
“Nu lăsăm garda jos. Virusul încă nu a dispărut”, a declarat Jean Castex. Deși a recunoscut că purtarea unei măști de protecție timp îndelungat este inconfortabilă, Castex i-a îndemnat pe cei care protestează împotriva purtării măștii „să se gândească la alții, la lucrătorii din spitale, lucrători medicali și persoanele vulnerabile”.
De asemenea, Castex a insistat că Franța trebuie să se întoarcă la muncă și la școală și să evite „prăbușirea într-o criză economică și socială care ar fi mult mai periculoasă decât criza de sănătate”.