FacebookTwitterLinkedIn

Cu doar două milioane de locuitori și o densitate a populației printre cele mai scăzute, Botswana este un adevărat templu al naturii. Țara se bucură de o constantă creștere economică, fiind, totodată, un model democratic pentru statele africane. Aceste lucruri se traduc prin siguranță și servicii de calitate pentru turiștii care vor să viziteze atracțiile ei: faimoasele rezervații naturale Moremi și Chobe, din Delta Okavango, dar și cele din deșertul Kalahari sau zona protejată Mokolodi, aflată chiar lângă capitală, Gaborone.

The Big 5 & More

Noi alegem rezervația Moremi, probabil cea mai cunoscută dintre ele, având o istorie de mai bine de jumătate de secol. Se află în partea estică a ținutului mlăștinos de pe cursul fluviului Okavango, delta interioară fiind socotită una dintre cele șapte minuni naturale africane. Este un loc al contrastelor, cu zone inundate, insule de sare pe care cresc doar palmieri, savane și lagune. Rezervația Moremi este o atracție irezistibilă pentru toți îndrăgostiții de natură. Se spune că este singurul loc din Botswana unde pot fi întâlnite cele cinci simboluri ale faunei terestre africane – leul, leopardul, rinocerul, elefantul și bivolul sălbatic –, trofeele râvnite odinioară de vânători. Tot aici poți vedea zebre, gheparzi, antilope impala, hipopotami, girafe, iar dacă norocul îți surâde, chiar pangolini. De asemenea, Moremi este un adevărat paradis pentru observarea păsărilor rare, în rezervație trăind mai mult de 300 de specii.

Moremi este unul dintre exemplele de succes de turism în regiuni protejate, parcul natural beneficiind de pe urma afluxului de turiști. Aeroportul din Maun este foarte aproape, așa că nu trebuie să ne mirăm de mulțimea de complexuri turistice existente. Mogotlho Safari Lodge, Thamalakane, Mochaba, Hippo Island Camp, Meyhusafaris sunt doar câteva dintre acestea, ele oferind tipuri diferite de vacanțe, de la cea petrecută în camping sau în apartamente urbane (cu mall-ul la doi pași) la experiența complexurilor de cinci stele, aflate chiar în parcul natural. În zona rezervației Moremi există oferte pentru (aproape) toate buzunarele, drumul până aici fiind cea mai mare dintre cheltuielile presupuse (firește, cu excepția cazării într-un hotel de lux).

Rafinament, istorie, natură

Ne dorim să fim cât mai aproape de natură, așa că nu ne vom caza în Maun, oraș care, în ciuda unei populații de doar 50.000 de locuitori, este al cincilea ca mărime din Botswana. Vom alege un complex al cărui nume este recunoscut drept un simbol a luxului: Belmond. Mai precis, Belmond Khwai River Lodge, construit pe un teren concesionat de la marginea rezervației Moremi.

Dar ce înseamnă luxul în mijlocul sălbăticiei? Spații de cazare în stil cabană-cort, piscină, spa, picnicuri gourmet, ba chiar și un apartament privat. De aici pot fi urmărite animalele și sunt organizate excursii prin rezervație, cu ghizi care îți vor explica totul despre flora și fauna locului și care te vor ajuta să imortalizezi cele mai frumoase amintiri de vacanță. De fapt, Belmond Khwai River Lodge chiar așa a devenit faimos, ca destinație de safari, inițial, apoi de foto-safari.

Harry Selby, un legendar vânător sud-african, a fost cel care a pus bazele taberei cinegetice în anii ’70, inaugurând-o alături de primul președinte al Botswanei. Aventurile vânătorești ale lui Selby i-au inspirat pe scriitori, dar lunga sa viață (încheiată în 2018, la aproape 93 de ani) nu a fost doar un inventar de urmărire a prăzilor și de trofee. Selby s-a numărat printre primii care au intuit importanța protejării faunei, iar Khwai River Lodge a devenit de la un timp încoace o destinație pentru cei care își doresc să facă foto-safari mai degrabă decât incursiuni de vânătoare. Î

În anii ’90, complexul a intrat într-unul dintre cele mai exclusiviste portofolii din industria hotelieră, Orient Expres, cum se numea pe atunci compania Belmond. Iar Belmond iubește Botswana și mai ales rezervațiile ei; pe lângă Khwai River Lodge, are un complex pe o insulă tot din Delta Okavango (Eagle Island Lodge) și un altul în Parcul Național Chobe (Belmond Savute Elephant Lodge), parc socotit a avea cea mai mare diversitate faunistică din întreaga Botswană.

Hotelierii de la Belmond recomandă o vacanță care să integreze toate cele trei experiențe. Noi spunem că, fie și una singură, va fi un vis devenit realitate.