FacebookTwitterLinkedIn

Emmanuel Faber spune că a fost demis de acționarii activiști, despre care susține că au compromis Consiliul de Administrație, motiv pentru care este nevoie de o reală reformă a acestuia, notează platforma RetailDetail.eu.

„Compania a căzut pradă politicii din spate. Consiliul de Administrație a încheiat un acord cu acționarii activiști care au devenit prea puternici. Independența companiei se află în pericol”, a atras atenția Faber într-o ședință cu Comisia Economică Franceză, care investighează în prezent evenimentele.

Potrivit lui Faber, măsura în care Consiliul de Administrație se lasă influențat de acești mari investitori este, în opinia sa, de-a dreptul periculoasă.

Se presupune că un Consiliu de Administrație este independent, dar fostul director executiv vorbește despre o manipulare prin care acționarii au reușit să-i determine pe membrii consiliului să facă ofertele.

Însuși Faber a căzut victimă, crede el, demiterea sa realizându-se sub pretenții false. „Cei care mă acuză de performanță financiară inadecvată uită de starea în care am găsit compania când am preluat funcția în anul 2014. (…) Ideea că acționarii activiști sunt obligați să intervină este, de asemenea, falsă: tocmai au ajuns acolo din cauza crizei sanitare și, prin urmare, sunt consecința și cauza”, a completat fostul director executiv al Danone.

Faber este convins că plecarea sa este doar prima bătălie a acționarilor activiști în acapararea puterii. Prin urmare, acesta consideră că o reformă totală a Consiliului de Administrație este absolut urgentă și necesară.