Situate în Brăila, Bucureşti – Fundeni, Târgovişte, Buzău şi Ploieşti, fiecare galerie are o suprafață închiriabilă de aproximativ 10.000 de metri pătrați, fiind complet închiriate, la care se adaugă Penny Market.
„Fiecare galerie comercială a reprezentat o investiție de aproximativ 5 milioane de lei la care se adaugă si investiția fiecărui chiriaș”, a declarat Daniel Gross, general manager al Rewe România.
Centrele comerciale au un design nou, care îmbină un magazin-ancoră, Penny Market, cu magazine ale altor parteneri comerciali. Rewe a deschis în cele cinci proiecte magazine Penny Market cu suprafețe cuprinse între 2.000 și 3.000 de metri pătrați, iar oferta comercială a fost diversificată în funcție de specificul fiecărei locații cu 12 magazine ale retailerilor Decathlon, Deichmann, Hippoland, JYSK (trei unități), Pepco (trei unități), Takko, TXM și Zoocenter.
În Fundeni, au fost închiriate spații către retailerii JYSK (1.500 de metri pătrați), Hippoland (550 de metri pătrați) și Pepco (450 de metri pătrați). Oferta comercială a proiectului din Ploiești a fost completată prin semnarea unor parteneriate cu JYSK (1.400 de metri pătrați) și TXM (450 de metri pătrați), în timp ce în Brăila au fost deschise magazine JYSK (1.330 de metri pătrați) și Pepco (470 de metri pătrați).
În Târgoviște au fost inaugurate în toamna acestui an magazine ale retailerilor Pepco (600 de metri pătrați), Deichmann (500 de metri pătrați) și Takko (500 de metri pătrați), iar în Buzău au fost deschise în decembrie magazinele Decathlon (1.400 de metri pătrați) și Zoocenter (500 de metri pătrați).
„Mulți dintre chiriașii care vor inaugura magazine alături de Penny, vor marca astfel și prezența în orașele respective”, a menționat Bogdan Marcu, Partner al Retail Agency din cadrul Cushman & Wakefield Echinox.
Tranzacțiile de închiriere a spațiilor au fost intermediate de Cushman & Wakefield Echinox, care a asistat Rewe pe parcursul întregului proces de reconfigurare a fostelor locații XXL Mega Discount și care va furniza și servicii de Property Management pentru acest portofoliu de proprietăți.
„Poziționarea Penny Market alături de alți chiriași în cadrul unui parc de retail face parte din strategia REWE pe care așteptăm să o vedem dezvoltată cu succes și în alte proiecte”, a spus Mihaela Petruescu, Head of Property Management la Cushman & Wakefield Echinox.
Pe lângă această reconfigurare, anul trecut, Rewe a remodelat în format Future Store 51 de magazine, iar, recent, PENNY Market a obținut certificarea ISO 50 001 în managementul energetic al magazinelor, depozitelor și sediului central.
Grupul german Rewe a deschis Penny Market piața locală în anul 2005, care, în prezent, numără 221 magazine la nivel național, pentru care lucrează aproximativ 4.000 de angajați. Expansiunea locală continuă în 2018 cu un număr de 20 – 25 de magazine noi. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău.