FacebookTwitterLinkedIn

River Development anunță că demarează lucrările de construcție pentru clădirile de birouri London și Oslo din Complexul Sema Parc din Capitală, iar valoarea investiției depășește 70 de milioane de euro.

Cele două clădiri de birouri vor avea o suprafață totală închiriabilă de 31.524 metri pătrați (London – 21.347 metri pătrați, Oslo – 10.177 metri pătrați). Ambele clădiri vor dispune de aproape 700 de locuri de parcare pe două niveluri subterane pe o suprafață de aproximativ 23.000 metri pătrați. Clădirea Oslo va avea un regim de 6 etaje (5 funcționale și un etaj tehnic), cu suprafețe închiriabile pe etaj variind între 1.070 și 2.020 mp, în timp ce London va avea 15 etaje și este prevăzută cu un sky bar la ultimul etaj care poate fi folosit inclusiv pentru organizarea evenimentelor corporate. Spațiile închiriabile variază între 909 și 2.020 metri pătrați pe etaj.

________________________________________________________________________

CTP, unul dintre cei mai mare dezvoltatori de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, a încheiat un acord de finanțare în valoare totală de 82 milioane euro, cu BRD-Groupe Société Générale și Komerční banka, în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacții financiare de pe piața imobiliară din România, din primul semestru al anului 2019, anunță dezvoltatorul.

Astfel, BRD Groupe Société Générale S.A. împreună cu filiala cehă a Société Générale, Komerční banka a. s., au acordat o facilitate de credit la termen dezvoltatorului imobiliar CTP pentru a susține investițiile din România ale unuia dintre parcurile sale logistice, CTPark Bucharest West.

________________________________________________________________________

Fondul de investiții Lion’s Head Investments, format printr-un parteneriat între cea mai veche firmă de asigurări de viață din Africa de Sud – Old Mutual și cea mai mare agenție imobiliară din Bulgaria – AG Capital, a cumpărat și ultima clădire de birouri din complexul Oregon Park, parte a unei tranzacții evaluate la peste 170 milioane de euro, a doua cea mai mare din istoria pieței locale, relatează Profit.ro.

________________________________________________________________________

Compania olandeză MVGM și firma de consultanță imobiliară JLL anunță că au ajuns la un acord prin care MVGM va prelua divizia JLL de property management din Europa Continentală, inclusiv echipele specializate în managementul centrelor comerciale.

În același timp, cele două companii au încheiat o alianță care le va permite ca în viitor să dezvolte și să deservească o bază comună de clienți.

________________________________________________________________________

Dezvoltatorul britanic London Partners anunță că a finalizat Soho Unirii, cel mai mare proiect rezidențial dezvoltat în apropiere de zona Piața Unirii, iar aproximativ 70% dintre locuințele incluse în proiect au fost deja vândute.

Proiectul cuprinde 236 de apartamente cu una, două, trei și patru camere, incluse în trei clădiri cu un regim redus de înălțime, cinci etaje plus al șaselea retras. Investiția în dezvoltarea Soho Unirii s-a ridicat la circa 26 de milioane de euro.

Compania britanică a obținut recent recepția lucrărilor din partea autorităților, în acest moment lucrându-se la ultimele detalii ale proiectului, în special în zonele comune. Predarea efectivă către cumpărători va fi realizată până la finalul acestei veri, în funcție de procesele individuale de cadastrare și intabulare, transmit reprezentanții companiei.

________________________________________________________________________

S IMMO a inaugurat încă un proiect la nivel local: clădirea de birouri The Mark, situată la intersecția străzilor Buzești și Calea Griviței. Investiția s-a ridicat la peste 45 de milioane de euro. Gradul de ocupare al clădirii este în prezent de aproape 100%, iar printre chiriași se numără companii precum Deloitte România, Infosys, Dentons, WPP, Starbucks, Esky Travel și restaurantul The Mark /Rosan Grup.

________________________________________________________________________

Dezvoltatorul P3 începe construcția unui complex multifuncțional în parcul P3 Bucharest de pe A1, o premieră pe piața de logistică din România, anunță compania. Prima fază a proiectului multifuncțional va cuprinde un hostel cu o capacitate de 212 persoane, o cantină de 200 locuri, un supermarket și o cafenea. Proiectul are în vedere în fazele viitoare o extindere a capacității de cazare și adăugarea de noi servicii pentru chiriași în funcție de solicitările acestora, incluzând centru medical, servicii de curierat, ATM și curățătorie. Data estimativă de finalizare a primei faze a proiectului este sfârșitul lunii septembrie 2019.