FacebookTwitterLinkedIn

Produsul Intern Brut a înregistrat în primul trimestru al anului o creştere cu 5% pe seria brută şi cu 5,1% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2018, depăşind estimările analiştilor, care prognozau un avans de aproximativ 4%.

Comparativ cu trimestrul patru din 2018, economia României a crescut în primele trei luni ale anului cu  1,3%, ajustat sezonier, a potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

________________________________________________________________________________

Companiile importante din economie care se află în distress (restructurabile şi insolvabile) au ajuns anul trecut să aibă o pondere de 51% din totalul companiilor de impact, inversând, pentru prima dată balanţa între companii sănătoase şi companii în dificultate, arată datele unei analize a CITR Group.

Deși numărul companiilor de impact crește comparativ cu anul precedent, procentul de 4% al acestora în piață rămâne neschimbat, iar valoarea lor ca pondere în economie crește exponențial.

Mai mult de jumătate din cele aproape patru milioane de salariați din România sunt angajați în companii de impact.

La începutul lui 2018, 4% din companiile românești concentrează 79% din business și produc o cifră de afaceri de 237 miliarde de euro, în creștere cu 14% față de anul precedent.

________________________________________________________________________________

Alpha Bank Romania anunță realizarea cu succes a primei emisiuni de obligațiuni ipotecare, în valoare de 200 milioane euro, o premieră pentru sectorul bancar din România. Obligațiunile emise pe o perioadă de 5 ani, cu dobândă variabilă sunt garantate cu credite ipotecare de foarte bună calitate și au obtinut ratingul (P)Baa2 din partea Moody’s.

________________________________________________________________________________

Grupul Garanti România, care include Garanti Bank, Garanti Leasing și Garanti Credite de Consum, a înregistrat, în 2018, un profit net consolidat de 140,3 milioane lei și un volum total de active de 11,79 miliarde lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat, anul trecut, un profit net de 113,3 milioane lei, un volum total de credite de 7,13 miliarde lei, precum și o creștere de aproximativ 4% a volumului depozitelor, la 7,97 miliarde lei.

Evoluția depozitelor s-a datorat segmentelor Retail și IMM, cu un avans semnificativ de 60% al depozitelor persoanelor fizice și de 40% la cele ale IMM-urilor.

________________________________________________________________________________

ING Bank România a înregistrat un avans de 16% al veniturilor în primul trimestrul al anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 491 milioane lei, în condiţiile creşterii atât a bazei de clienţi, cât şi a activităţii acestora. Profitul brut înregistrat de bancă este de 222 milioane lei, cu 4% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în urma unei evoluţii pozitive în condiţii de piaţă dificile.

________________________________________________________________________________

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru al anului venituri operaţionale de 615 milioane de lei, cu 11% mai mari decât în T1 2018, şi un profit net de 178 milioane lei, în scădere cu 16%.

Activele totale au crescut la 40,62 miliarde de lei (+9%, an la an).

În acelaşi timp, portofoliul de credite al băncii a ajuns la 26,50 miliarde de lei, o creştere de 14%, potrivit ZF.

________________________________________________________________________________

Credit Europe Bank România a încheiat anul 2018 cu un profit net de 53 de milioane de lei, în creștere cu 13% față de 2017, avansul fiind înregistrat pe fondul majorării rulajului sumelor utilizate aferente cardurilor de credit din portofoliu, a creditelor acordate companiilor, însă și al scăderii cheltuielilor operaționale.

Pe segmentul retail, numărul cardurilor de credit a crescut cu circa 3% și rulajul sumelor utilizate aferente cu aproximativ 7% față de 2017, ca urmare a cererii consumatorilor, dar și a atragerii de noi clienți și magazine partenere în portofoliul actual, iar cardurile de credit Credit Europe Bank sunt utilizate frecvent de clienți pentru a efectua plăți. Pentru anul 2019 se preconizează o creștere a numărului de tranzacții, cu precădere cele fără numerar, datorită gadgeturilor contactless puse la dispoziția clienților.

________________________________________________________________________________

Revolut depășește pragul de 250.000 de utilizatori, un număr de 12 ori mai mare față de luna mai a anului 2018, anunță reprezentanții companiei.

România urcă astfel pe locul al doilea în topul piețelor cu cea mai rapidă creștere, după Marea Britanie, și este cea de a cincea piață Revolut în Europa ca număr de utilizatori, după Marea Britanie, Franța, Polonia și Irlanda.

Vârsta medie a utilizatorului Revolut din România este de 32 ani, iar aceștia provin în principal din mediul urban, orașele cu cel mai mare număr de utilizatori fiind București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța.

________________________________________________________________________________

Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi o bancă japoneză vor fi amendate de autorităţile antitrust din Uniunea Europeană, în următoarele câteva săptămâni, pentru manipularea pieţei valutare, într-o afacere de multe miliarde de dolari. Unele bănci vor beneficia de o reducere de 10% a amenzilor dacă vor recunoaşte abaterea. În schimb Credit Suisse a anunţat că va ataca în instanţă amenda, relatează Mediafax.