Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

ForbesLife |
|

Ikigai – secretul japonezilor centenari

Pronunțat cât se poate de lichid, ikigai nu reprezintă o metodă miraculoasă de a ne transforma peste noapte, ci un stil de viață, un raison d’être. Uităm deseori cât de fragilă și de imprevizibilă poate fi viața, iar când un scriitor ajunge în Okinawa, localitatea cu cea mai mare densitate de centenari (persoane de peste 100 ani), și face o serie de interviuri pentru a afla din ce se compune ikigai, nu ai de ales decât să îl provoci la conversație.
Francesc FOTO Yan Pekar

Am făcut cunoștință cu Francesc Miralles, autorul cărților „Ikigai“, „Iubire cu i mic“ și „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici“ la Iași, anul trecut, în cadrul FILIT.

Am vrut să aflu mai multe despre el, ca om și scriitor și, încet-încet, dialogul nostru a ajuns să orbiteze în jurul conceptului japonez.

Însuși modul în care este scris cuvântul ikigai este grăitor: compus din două caractere Kanji – iki (), care înseamnă „viață“, și gai (), care se traduce prin „realizarea a ceea ce sperăm“, ikigai are darul de a te face curios.

Francesc, povestește-mi despre tine: ce îți place să faci, cu ce îți ocupi timpul?

Sunt om normal, cu nimic diferit de orice alt om de pe Pământ, luând în considerare, desigur, că fiecare dintre noi este diferit. Dar nu simt ca sunt o persoană specială. Am o viață normală, ador cărțile și timpul petrecut cu prietenii mei, iubesc să împart, să călătoresc, să dăruiesc (în special cărți bune).

Ca scriitor, mi-am început activitatea în sectorul psihologiei și al spiritualității, lucrând ca redactor într-o editură dedicată acestor cărți. Am început, așadar, să scriu pentru copii și adolescenți. Îmi place să vorbesc despre lucruri extraordinare care li se întâmplă oamenilor obișnuiți.

Cea mai recentă carte publicată de tine este „Ikigai“; cum ai scris-o, pentru că știu că a fost o întreagă aventură?

Ikigai a fost o investigație. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Hector Garcia, locuiește în Tokio, este un inginer extraordinar și e căsătorit cu o femeie din Okinawa. Ne vedem în fiecare an și, la un moment dat, el mi-a povestit cum în Okinawa trăiesc cei mai mulți centenari și supercentenari din lume, iar acolo se bat recordurile Guinness World de vârstă. Practic, este locul în care este cel mai ușor să ajungi să împlinești 100 de ani.

Am mers, așadar, acolo și am făcut interviuri cu locuitorii, întrebându-i despre motivația lor, despre stilul de viață, despre elementele care îi fac să trăiască atât de mult și de frumos.

A fost un proces destul de complicat, ne-a luat șase luni să obținem toate autorizațiile, deoarece în Japonia bătrânii sunt foarte respectați și nu poți merge, pur și simplu, într-un oraș să le pui întrebări.

Mai întâi există un protocol; apoi, împreună cu două persoane din organizația administrativă a orașului, am mers în diferite organizații, numite „moai“, un fel de grupuri sociale de suport. Mici comunități unde membrii se ajută între ei, fiind un sprijin real mai ales dacă ești singur și nu ai familie, deoarece acolo găsești în permanență toată susținerea de care ai nevoie.

Care este cea mai interesantă concluzie pe care ai cules-o din această experiență?

Am aflat foarte multe lucruri despre stilul lor de viață, despre ceea ce mănâncă și despre cum au grijă de grădinile lor, însă cel mai interesant a fost însăși cuvântul pe care l-am descoperit: IKIGAI.

Pentru ei, ikigai reprezintă privilegiul de a face același lucru și mâine, chiar dacă asta înseamnă să te trezești dimineața, să bei ceai verde, să mergi în grădină și să lucrezi, să te întâlnești cu grupul tău din moai și să cânți împreună cu ei. Asta înseamnă fericire și asta îi ține în viață pentru 110 sau 115 ani.

Povestești despre rutina japonezilor, însă tu ai o rutină? Și, mai precis, o rutină a scrisului?

Da, sigur că am. Scriu dimineața, de la 8 la 9, îmi prepar un litru de ceai verde și încep prin a citi ce am scris în ziua precedentă. Îmi pun muzică (ascult alternative folk, mellow jazz) și încep să scriu capitole noi.

Scriu pe sofa, cu ceaiul verde într-o parte și pisica în cealaltă parte sau, câteodată, iarna am o pătură pe care o așez peste picioare și unde pisica intră ca într-un cort.

Poți descrie cea mai nouă carte a ta, „Iubire cu i mic“, în câteva cuvinte?

E despre cum poți spăla singurătatea atunci când ieși din zona ta de confort.

Bărbatul care crede că are o viață perfectă începe să își dea lumea peste cap acceptând să primească o pisică la el în casă. Iar de aici începe să-și schimbe întreaga viață pentru că acceptă să iasă din zona de confort. Se întâmplă în multe aspecte ale vieții.

CITEȘTE ȘI „Vreme trece, vreme vine”

Cum îți alegi subiectele și personajele?

În mod normal, le aleg din realitate. De exemplu, în „Iubire cu i mic“, folosesc câteva elemente autobiografice. Când eram mic – aveam vreo 7-8 ani –, m-am îndrăgostit de o fetiță, chiar sub niște scări, unde mi-a șoptit ceva foarte frumos.

Apoi, acum câțiva ani, mergeam la un magazin unde se vând trenuri, iar pe partea cealaltă, la semafor, am văzut-o pe fetița de atunci, acum o femeie frumoasă. M-a văzut și ea și m-a recunoscut, chiar după 25 de ani.

Așadar, eram unul pe o parte și celălalt pe trotuarul opus când luminile semaforului s-au făcut roșii, iar noi ne-am oprit. Puteam doar să ne privim, în timp ce mașinile continuau să treacă dintr-un sens în altul, iar apoi fiecare dintre noi a plecat în altă direcție. Poate dacă era verde am fi vorbit și am fi mers la o cafea împreună.

Însă tot cu această femeie m-am reîntâlnit după 15 ani de la această întâmplare. Viața este plină de conexiuni misterioase.

Un alt exemplu: eu îmi știam toți verișorii, cu excepția unuia de gradul al doilea, de care nici nu știam că există. Întâmplarea face că l-am cunoscut în India. Eram în Mushun, un oraș din India, și fiindcă în acea zi avea loc un festival, singura cafenea deschisă, cea la care am oprit eu, mai avea un singur client: un bărbat cu ochelari care aștepta la o masă.

Am intrat în cafenea, am început să vorbim și am descoperit că suntem amândoi catalani și abia apoi am descoperit că suntem rude. Deci, viața e plină de surprize.

Francesc, ai povești pentru multe cărți de acum încolo. Ce îți place să faci în timpul liber, atunci când nu scrii?

Situația mea preferata este să fiu într-un tren, însoțit de un roman fascinant. Acesta e paradisul. Poate chiar lângă un prieten bun care să citească și el și să trecem pe lângă peisaje minunate. Îmi place ceaiul, îmi place muzica, îmi place să călătoresc și să citesc. Dar am o fixație pentru trenuri și ceai verde.

Îți place și să citești, așadar. Ce fel de cărți îți plac?

Orice. Dar există o carte care mi-a schimbat viața, pentru care identific acel „înainte și după“. Este vorba de „Magicianul“, de John Fowles. Este un thiller psihologic, filosofic și existențial care are ca protagoniști doi bărbați: unul care nu știe nimic și unul care știe prea multe, poate.

După ce am citit-o, am hotărât că trebuie să îmi schimb viața, deci a avut o influență foarte mare asupra mea. Cred că, în spiritul cărții, de când aveam 27 de ani, mi-am creat propria realitate. În Anglia, pentru studenți, este o adevărată Biblie a literaturii. Când vei citi, vei vedea. Are atât de multe niveluri de adevăr, încât te va fascina. La fel cum a făcut-o conceptul ikigai.

CITEȘTE ȘI Despre prietenie, iubire și trădare

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii