Cautare




, Contributor

Forbes.com

IT |
|

ForbesGadget: Fujitsu Stylistic, tabletă şi notebook într-unul singur

Tabletă şi notebook într-unul singur
Fujitsu România a lansat tableta hibrid Stylistic Q702 dedicată utilizatorului de business aflat mereu în mişcare. Prin combinaţia dintre confortul utilizării unei tablete cu comoditatea unui notebook, Fujitsu Stylistic Q702 este cel mai bun înlocuitor pentru ambele dispozitive. Tableta se transformă într-un notebook prin simpla ataşare a tastaturii.

Stylistic Q702 reprezintă balanţa perfectă între mobilitate şi productivitate. Poate fi folosită o zi întreagă, fără a mai fi nevoie să fie conectată la o sursă de energie, datorită bateriei suplimentare încorporată în tastatură. Ecranul poate fi folosit chiar şi la lumina soarelui, iar STYLISTIC Q702 include suport pentru conexiune 3G/UMTS sau 4G/LTE. Fără tastatură, tableta are o greutate de 850g.

Fujitsu Stylistic Q702 are caracteristici de securitate precum tehnologia Intel® Anti-Theft şi Computrace®, senzorul pentru amprentă digitală şi modulul TPM opţional. Tableta este dotată cu cea de-a treia generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ i3 sau i5 şi cu tehnologia Intel® vPro.

Vezi mai multe detalii despre Stylistic Q702 în galeria FOTO

“Prin intermediul Stylistic Q702, Fujitsu oferă portabilitatea unei tablete şi o tastatură ataşabilă, care o transformă într-un notebook cu ajutorul căruia se poate crea conţinut, precum lucrul la un document sau editarea unei propuneri de afaceri”, a declarat Dieter Heiss, Vicepreşedinte pentru Workplace Systems în cadrul Fujitsu Technology Solutions.

Pe piaţa mondială actuală, Fujitsu este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT pentru mediul de afaceri. Cu aproximativ 170.000 de angajaţi ce deservesc clienţi din peste 100 de ţări, Fujitsu îmbină o reţea globală de specialiști în sisteme și servicii, cu echipamente de calcul și comunicaţii extrem de fiabile și tehnologii avansate pentru a oferi soluţii competitive clienţilor săi. Sediul central din Tokyo, Fujitsu Limited (TSE:6702) raportează câștiguri de aproximativ 54 miliarde de dolari pentru sfârșitul anului fiscal, 31 martie 2012.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii