FacebookTwitterLinkedIn

Grație procesorului de nouă generație Qualcomm Snapdragon™ 600 cu patru nuclee, PadFone Infinity poate dezvolta performanțe mobile de excepție. Sistemul poate atinge o autonomie de până la 19 ore de convorbire în rețea 3G.

Ecranul său de 5” oferă o rezoluție 1920×1080 pixeli Full HD, cu o densitate de 441 de pixeli-per-inci pentru texte clare precum o pagină tipărită și imagini impresionante cu detalii fine. Telefonul dispune de o capacitate de stocare de 64Gb, procesorul de vârf Qualcomm Snapdragon™ 600 tactat la 1.7GHz și cu patru nuclee, pentru a facilita o experiență premium în operarea sistemului Android, liniară și cu răspuns rapid. La capitolul conectivitate, PadFone™ Infinity încorporează conexiunile de 100Mbit/s LTE și 42Mbit/s DC-HSPA+, asigurând navigarea web și download-ul la viteze mari.

Vezi aici cum arata noul gadget!

ASUS PadFone Infinity este dotat cu o cameră foto foarte performantă cu senzor optic de 13 Megapixeli și un sistem de lentile cu 5 elemente și f/2.0. Imaginile capturate fără întârziere uimesc prin nivelul detaliilor. Un procesor de imagine dedicat îmbunătățește calitatea cadrelor surprinse în condiții de iluminare slabă și îi permite telefonului PadFone™ Infinity să realizeze până la 100 de poze secvențiale (la 8 frame-uri pe secundă), înregistrând simultan video 1080p Full HD. PadFone™ Infinity poate reda totodată materiale video 1080p Full HD prin portul MyDP compatibil Micro-USB.

ASUS PadFone Infinity va fi disponibil în Taiwan începând din luna aprilie și ulterior în alte state selectate, începând cu trimestrul 2 al anului 2013. Prețul aproximativ al ansamblului PadFone Infinity cu 64GB și PadFone Infinity Station va fi 999 Euro. Prețurile și specificațiile exacte pot varia de la piață la piață.