Ei au pornit la drum cu teamă, fiindcă după cum susțin, este foarte complicat la început să mizezi pe un business, indiferent cât de mult crezi în el.
„A durat cam o săptămână până am decis că asta vrem să facem și am început să căutăm soluții pentru finanțare”, spune Laura Curcă. De atunci, a mai trecut un an până ce NeaKaisă a devenit real.
Cei doi antreprenori au investit în total 20.000 de euro, dintre care 8.500 de euro au provenit din finanțare prin programul SRL-D, iar 4.000 de euro aport propriu, iar restul dintr-un credit bancar. Mare parte din bani au fost dedicați platformei online, iar restul în echipamente IT și în marketing.
Dacă în februarie 2015, Laura Curcă și Vlad Sardescu estimau că vânzările din acest an vor fi de aproximativ 38.000 de euro, așteptările le-au fost depășite pentru că până la finele lunii august, după primele opt luni de activitate, aproape că au dublat preconizările ajungând să aibă vânzări de 61.500 de euro și susțin că până la sfârșitul lunii august vor atinge pragul de 65.000 de euro.
Nea Kaisă a fost lansat pe 20 noiembrie 2014, iar primii bani i-au obținut după câteva minute de la lansare. „La 23:47 am primit prima comandă. Au venit în total, în acea noapte șase comenzi. Primul pas a fost ușor”, spun cei doi.
Cel mai mare avantaj al faptului că lucrează împreună poate să fie și cel mai mare dezavantaj, susțin cei doi, fiindcă uneori nu știu să se mai oprească din lucru. „Avem foarte multe idei, foarte multe de pus în aplicare, iar ziua, din păcate, are numai 24 de ore”, povestesc ei.
Magazinul online se adresează persoanelor care renovează, amenajează, repară, dezvoltă orice ține de casă. Și în special celor care au nevoie de sfaturi înainte de luarea unei decizii.
Cele mai cumpărate produse sunt cele din gama ceramice pentru baie, scule și unelte din gama DIY și instalații.
Valoarea bonului mediu lunar pentru persoane fizice este de 450 lei/comandă, iar pentru persoane juridice variază între 200 și 30.000 lei.
„Am pornit la drum mizând pe nevoia oamenilor de a se consulta cu cineva înainte de achiziții și, din fericire, nu ne-am înșelat: 60% dintre vânzări sunt primite prin telefon/mail/chat, iar achiziția se face după o discuție despre produs”, adaugă ei.
Diferența este generată de comenzile în magazinul online, însă și pentru acelea fac o scurtă consultație telefonică înainte de a expedia produsul pentru a se asigura că este cel de care are clientul nevoie. Astfel, au o rată de retur sub 1%.
Cea mai mare comandă din acest an a fost de aproximativ 9.000 de euro .
Ca planuri de viitor, ei vor să investească cam 500 de euro lunar pe SEO și între 100 și 700 de euro, în fiecare lună, în marketing, urmând ca de la începutul lui 2016 să deschidă primul magazin fizic.
Forbes Small Business: Iulian Pădurariu aduce serviciu de car sharing la Cluj
Forbes Small Business: Clos de Colombes – Colțul de rai al antreprenoarei Anne-Marie Rosenberg
Forbes Small Business: Atelier Interesart, despre oameni și flori
Despre forme și fond, Izzidesignbox
Forbes Small Business: Machetele auto, pasiunea unui antreprenor nonconformist
Forbes Small Business: The Coffee Factory sau ce aromă are succesul
Forbes România lansează ediția specială „Small Business – România celor mici”