Cautare




, Contributor

SmallBusiness |
|

Forbes Small Business: A mizat pe gelato și acum are afaceri de peste 20.000 euro

Mark Twain scria în autobiografia sa că „nu există idei noi, mai degrabă preluăm idei vechi și le așternem în minte sub forma unui caleidoscop (...) totuși rămân aceleași piese de sticlă colorată care au tot fost folosite de-a lungul veacurilor”. De aceeași părere pare să fie și Jurgen Reich care, în 2012, punea bazele Gelato Mio. El susține că nu poți inventa roata ci, cel mult poți învăța de la cel care are aptitudinile necesare să o facă și îi poți da o nouă formă.
gelato

Jurgen Reich s-a născut în Sibiu, a crescut în România până la 20 ani, dar a plecat în 1988, în timpul regimului Ceaușescu, în Germania. A studiat acolo, dar s-a întors să facă business aici pentru că piața nemțească este una nu neapărat săturată, dar pe care intri cu mult mai multe costuri și necesită investiții mai mari, după cum spune el.

Atunci când i-a venit ideea de a face gelato (care diferă, printre altele, prin textură față de înghețată obișnuită, fiind mai cremoasă față de omologul său american și menținut la temperaturi mai mari), antreprenorul s-a lăsat inspirat de gelateriile din Italia, în contextul în care italienii au dezvoltat o întreagă cultură pentru înghețată. A investit aproximativ 70.000 de euro pe atunci și a deschis în Centrul Vechi din Capitală o gelaterie care, la acea vreme, pe Trip Advisor apărea pe primele locuri, astfel că majoritatea turiștilor se opreau să testeze aromele sale speciale precum Vanilie de Madagascar sau fantastica combinație de mentă cu piper.

Lucrurile au mers bine o perioadă pentru antreprenor, totuși, din cauza unor neînțelegeri cu partenerul său de la acea vreme, a fost nevoit să închidă gelateria din centrul Bucureștiului și să își deschidă un laborator, pe cont propriu. Astfel, a schimbat complet modul de a face business. Mai exact, în prezent, livrează înghețată în zeci de restaurante, în cafenele, colaborează cu persoane private, dar și corporate. În 2014, Gelato Mio a avut livrări de gelato de aproximativ o tonă și o cifră de afaceri care depășea 20.000 de euro. El spune că anul acesta afacerile i-au mers ca pe roate și estimează ca, până la finele anului, să înregistreze o creștere în afaceri de 50%. Cele mai bine vândute produse ale firmei sale sunt clasicele gelato de vanilie, ciocolată, fistic, pepene galben, lămâie, ciocolată și zmeură. Valoarea bonului mediu a fost în jur de 15 lei, iar cea mai mare comandă pe care a avut-o în 2015 a fost de 2.000 de lei.

Despre piața în care activează, Jurgen Reich spune că este în creștere, totuși se lovește de o problemă des întâlnită în acest domeniu. „Din păcate ne luptăm cu mentalitatea oamenilor, prețul nu este mic și este dificil să explici tuturor că un produs de calitate nu este ieftin, iar eu vreau să ofer în primul rând calitate”.

Forbes Small Business

Forbes Small Business: Au investit 50.000 de euro și au adus Wi-Fi gratuit la mare

Forbes Small Business: NeaKaisă și cei 60.000 euro în opt luni

Forbes Small Business: Iulian Pădurariu aduce serviciu de car sharing la Cluj

Forbes Small Business: O tânără a mizat pe un boutique de bijuterii și are afaceri de aproape 80.000 de euro

Forbes Small Business: Clos de Colombes – Colțul de rai al antreprenoarei Anne-Marie Rosenberg

Forbes Small Business: Atelier Interesart, despre oameni și flori

Despre forme și fond, Izzidesignbox

Șezi și fă afaceri

Forbes Small Business: Machetele auto, pasiunea unui antreprenor nonconformist

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii