Cautare




, Contributor

SmallBusiness |
|

Forbes Small Business: Galli, rotiseria franțuzească din inima Capitalei, mizează pe produse 100% naturale

Nicolas Vernerey era la bistro-ul pe care l-a înființat în urmă cu trei ani, atunci când a auzit mai mulți clienți că nu mai consumă carne de pui pentru că păsările sunt crescute industrial. Așa că a decis să își deschidă o rotiserie unde să servească produse de fermă hrănite în mod natural.
Galli

În vara anului 2012, Nicolas Vernerey, un francez pasionat de gastronomie a venit pentru prima dată în vacanță în România și i-a plăcut atât de mult experiența de aici, încât, după ce a plecat, a hotărât să revină și să-și deschidă o afacere. În anul următor, Nicolas a deschis Voilá Bistro, un bistro franțuzesc, după cum sugerează chiar numele.Nicolas Vernerey

Afacerea a mers atât de bine, încât a hotărât, în urmă cu șase luni, să renunțe la ea – nu este o decizie pe care ar lua-o cei mai mulți antreprenori în asemenea condiții, însă Nicolas Vernerey susține că „deși mergea bine, era solicitant, la ora 8:30 eram acolo și mă întorceam acasă la ora 3 dimineața, zilnic”.

Cu toate acestea, tânărul spune că Voilá Bistro a fost o experiență frumoasă și că a învățat multe lucruri în urma deschiderii acestuia. Și se poate spune că tot prima sa afacere în România l-a ajutat să își deschidă una complet diferită, în care a mizat pe produse naturale. Într-o zi, când încă nu vânduse Voilá Bistro, a auzit acolo cum clienții spuneau că au renunțat la a consuma carne de pui din cauză că păsările sunt crescute industrial. Astfel, în urma unei investiții de 60.000 de euro a deschis, în urmă cu trei luni, în zona Piața Amzei, Galli – o rotiserie de unde clienții pot cumpăra carne proaspătă de pui, dar și alte produse precum gem românesc, cafea, carne de porc, vinuri, brânzeturi și carne din Franța.

„Am avut clienți încă din prima zi”, spune Nicolas. „Au fost clienți pe care îi cunoșteam de când aveam Voilá Bistro, dar și clienți din cartier, care erau curioși să vadă ce vindem”. Despre dificultățile întâlnite, tânărul spune că în afară de birocrație, au fost mai puține ca atunci când a deschis Voilá Bistro, acum aproape trei ani. Deoarece pe atunci încă nu cunoștea foarte bine limba română și a avut experiențe despre care acum povestește amuzat. „Era dificil. Răspundeam repede «da, da» pentru că nu cunoșteam foarte bine limba română”. Astfel, prin aceste răspunsuri, fără să vrea, le-a spus salariaților că le mărește salariul sau că peretele dintr-o cameră poate fi vopsit într-o culoare, când de fapt el își dorea una diferită. Însă acea perioadă a trecut, iar tânărul a învățat multe lecții de atunci. „Am învățat să vorbesc cu oamenii. Și am învățat că este important să ai alături oamenii potriviți și să începi din timp să te ocupi de chestiunile administrative”, spune acesta.

Deși Galli a fost deschis în urmă cu trei luni, Nicolas Vernerey, pentru care „nu contează care este cifra de afaceri în primul an”, estimează că în acest an o să aibă o cifră de afaceri cu 20% – 30% mai mare față de primul an de activitate al Voilá Bistro, deoarece mulți dintre clienții pe care i-a avut la Voilá Bistro cumpără produse din rotiserie. În medie, în cursul săptămânii, rotiseria are 30 de clienți pe zi, iar în weekend-uri, 50, mai mulți decât în timpul săptămânii pentru că sunt francezi care continuă tradiția de a consuma carne de pui în fiecare weekend. „Avem clienți care înțeleg că puiul ieftin nu este sănătos și care vor produse de calitate la un preț normal”, explică tânărul. Clienții plătesc 45 de lei pe kilogramul de pui rotisat, care provine, în proporție de 50%, atât din România, de la ferme din Baia Mare, cât și din Franța. Cel mai scump produs de la Galli este porumbelul, care provine din Franța și costă 100 de lei deoarece „este greu de crescut”.  Pe lângă acestea, mai pot fi cumpărate și alte păsări, precum bibilică, rață sau prepeliță, care provin tot din Franța.

Celelalte produse comercializate la Galli (gemurile, cafeaua, vinurile, carnea de porc și brânzeturile) reprezintă 20% din vânzări. Vinurile reprezintă de asemenea un segment important, după cum sugerează Nicolas Vernerey, care spune că plănuiește să introducă de două sau trei ori mai multe vinuri față de cele care se pot găsi deja acolo, 12 la număr.

VEZI MAI MULTE POVEȘTI DESPRE MICI AFACERI

La începutul lunii martie, Galli începe să livreze produse acasă, iar până la sfârșitul acestui an, Nicolas Vernerey vrea să mai deschidă o rotiserie în zona Floreasca, însă nu înainte de a consolida afacerile Galli din Piața Amzei pentru că „nu este bine să începi mai multe lucruri deodată”, după cum explică tânărul.  

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii