Cautare




, Contributor

SmallBusiness |
|

Forbes Small Business: Au investit 50.000 de euro și au adus Wi-Fi gratuit la mare

Sunt tineri, curajoși, debordează de energie, se entuziasmează când vine vorba de idei noi pe care ulterior ar putea să le implementeze, și pe lângă studioul de producție Markstadt pe care l-au dezvoltat, recent, în București, au adus în Mamaia Wi-Fi gratuit pe întreaga esplanadă.

Vlad Constanda, care colaborează de ceva vreme cu departamentul de Marketing al Antenei 1, a absolvit facultatea Româno Americană, secția de Relații Internaționale și are un master în Managementul Afacerilor în cadrul aceleiași facultăți. Emil Ciucur, una dintre vocile de la radio ZU, care colaborează cu radioul pe tot ce înseamnă partea de audio, promo și producție, a absolvit o facultate de Științe Juridice, motiv pentru care, în cadrul business-ului Markstadt, pe care l-au lansat cei doi, alături de un asociat, el este cel care se ocupă de contracte.

Atunci când au hotărât să pună temeliile business-ului, totul a venit de la sine. Antreprenorii povestesc că erau trei persoane cu cunoștințe din domenii apropiate, iar cum fiecare avea nevoie de celălalt, s-au completat.

„Cumva, aveam o singură mână fiecare, iar pentru a oferi servicii complete am ajuns să lucrăm ca un tot unitar”, spun la unison cei doi. În opinia lor, niciodată nu e bine să existe business-uri cu un „one man show”.

După ce au făcut ce au știut mai bine cu studioul de producție, au demarat proiectul Mamaia Free Wi-Fi  . În momentul de față, rețeaua suportă peste 100.000 de accesări simultane la viteze de navigare de 100 de mega pe secundă. Pentru a-l pune pe picioare, au colaborat cu o firmă de IT.

Practic, companiile plătesc pentru reclamă, iar utilizatorii au acces gratuit la internet, aceasta fiind ideea de afacere a celor doi. În acest context au fost instalate din 80 în 80 de metri access point-uri, un fel de routere industriale.

Au investit 50.000 de euro, bani proprii, iar despre contribuția furnizorului de internet spun că, dacă ar cumula investițiile suma ar fi fabuloasă.

Sistemul de WI-Fi din Mamaia, care se întinde pe cinci-șase kilometri, a devenit funcțional la 3 iulie 2015, iar până acum și-au recuperat jumătate din investiție. Anul viitor speră să recupereze și cealaltă jumătate.

Nu au ales o altă stațiune fiindcă era mai ușor de vândut în Mamaia în primul an. „Sigur că l-am putea implementa, de exemplu, în Eforie dar nu ne atrage în acest punct al business-lui. Rămâne de văzut unde vom ajunge sa ne extindem în anii următori”, spun ei.

Prețul pachetelor de promovare, pe săptămână, pleacă de la 5.000 de euro, dar antreprenorii au observat că trendul potențialilor clienți este de a achiziționa serviciul pe perioade mai mari de o lună.

Cel mai dificil moment, potrivit antreprenorilor, a fost ziua în care proiectul trebuia să fie lansat și au întâmpinat anumite dificultăți. Vlad Constanda spune că a fost cea mai stresantă perioadă din viața lui. „Cred că am avut noroc că ne-am panicat pe rând”, spune el.

Când au primit apropiații vestea, li s-a părut că sună prea bine ca să fie adevărat și s-au arătat sceptici. După demararea proiectului Free Wi-Fi, antreprenorii au dovedit că orice proiect, oricât de nebunesc, poate deveni realitate atâta timp cât crezi în el.

Ca planuri de viitor, Vlad Constanda și Emil Ciucur vor să investească 20.000 de euro în infrastructură până în primăvară, pentru extinderea rețelei spre Năvodari. Mai mult, ei vor să aducă proiectul și în Capitală și spun că vor viza mall-urile.

În ceea ce privește studioul de producție Markstadt, acesta a fost lansat în iulie 2014, în urma unei investiții de circa 5.000 de euro, iar pâna la ora actuală în studio s-au investit aproximativ 25.000 de euro. Printre clienții lor se numără Blue Air, Nestle, Domo, Radio Zu, Muzeul Național Antipa, Huawei și Flanco.

Forbes Small Business

Forbes Small Business: NeaKaisă și cei 60.000 euro în opt luni

Forbes Small Business: Iulian Pădurariu aduce serviciu de car sharing la Cluj

Forbes Small Business: O tânără a mizat pe un boutique de bijuterii și are afaceri de aproape 80.000 de euro

Forbes Small Business: Clos de Colombes – Colțul de rai al antreprenoarei Anne-Marie Rosenberg

Forbes Small Business: Atelier Interesart, despre oameni și flori

Despre forme și fond, Izzidesignbox

Șezi și fă afaceri

Forbes Small Business: Machetele auto, pasiunea unui antreprenor nonconformist

Forbes Small Business: The Coffee Factory sau ce aromă are succesul

Forbes România lansează ediția specială „Small Business – România celor mici”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii