Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Fondatorii restaurantului La Castel vor să investească 500.000 de euro în extindere, prin amenajarea unei grădini interioare

Fondatorii La Castel, afacere de familie deținută de familia Rădeanu din Iași, care include un restaurant și un hotel de 3 stele, și-au propus să investească 500.000 de euro în extinderea restaurantului, prin amenajarea unei grădini interioare.

În 2010, Constantin Rădeanu a început construcția complexului, cu o investiție inițială de 130.000 euro, pentru o suprafață de circa 1 hectar de teren, având o clădire deja existentă.

„Avem în plan investiții de aproape 500.000 euro pentru extinderea restaurantului cu amenajarea unei grădini interioare în cadrul acestuia. Eforturile noastre sunt acum direcționate către dezvoltarea unui spațiu în care fiecare om care ne trece pragul să se simtă ca acasă”, a declarat Robert Rădeanu, owner & CEO La Castel (foto).

Acum, hotelul și restaurantul au împreună aproximativ 5.000 de metri pătrați, iar întregul complex se întinde pe 2 hectare de teren. Spațiul de cazare include 27 de camere single și double, 2 apartamente matrimoniale, 1 apartament regal și două suite SPA.

                            Credit foto: Tudor Pantelimonescu

Cifra de afaceri a complexului a fost, în 2018, de 4 milioane de euro, iar profitul de 1 milion de euro, conform datelor companiei.

„Am încheiat 2018 cu o cifră de afaceri de patru milioane de euro și un milion de euro profit. Astfel de rezultate ne arată că ceea ce facem facem bine și clienții noștri ne apreciază munca. Astfel de coordonate ne ghidează și ne ajută în luarea deciziilor, chiar dacă unele dintre ele nu sunt deloc ușoare, mai ales cele referitoare la angajați. Planurile pe termen lung pot fi rezumate astfel: vrem să facem ceva unic în România și poate chiar și în Europa”, a mai spus Robert Rădeanu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii