FacebookTwitterLinkedIn

Procurorii au spus că Elizabeth Holmes, în vârstă de 37 de ani, a înșelat investitorii privați între 2010 și 2015, convingându-i că dispozitivele medicale Theranos ar putea efectua o varietate de teste plecând doar de la o singură picătură de sânge. Holmes a fost, de asemenea, acuzată pentru înșelarea pacienților cu privire la acuratețea testelor, însă a fost achitată de acele acuzații.

Holmes a declarat în instanță că nu a intenționat niciodată să înșele pe nimeni, adăugând că cei responsabili pentru calitatea testelor sanguine sunt directorii de laborator ai Theranos, potrivit Reuters.

Ea riscă până la 80 de ani de închisoare, însă există probabilitatea ca aceasta să primească o pedeapsă mult mai mică. Cazul a scos la lumină eșecul companiei de a revoluționa testele de laborator. Potrivit procurorilor, Theranos s-a bazat în secret pe mașini convenționale fabricate de Siemens pentru a efectua testele pacienților.

Theranos s-a prăbușit după ce Wall Street Journal a publicat o serie de articole care sugerau că dispozitivele sale erau defecte și inexacte. Holmes a fost acuzată în 2018, alături de Ramesh Balwani, fostul director de operațiuni al Theranos.