
Creat de celebrul autor de benzi desenate Fabien Nury („Tyler Cross: Black Rock“,„I Am Legion”, „Il était une fois en France”), serialul este un thriller de opt episoade care dezvăluie o versiune noir, plină de rafinament, sângeroasă și palpitantă a perioadei anilor 1900, total diferită de accepțiunea generală despre La Belle Époque, notează Media Expres.
Producătorii alături de regizorul Julien Despaux, au creat un univers fascinant, cu decoruri concepute sub atenta supraveghere a lui Pierre Quefféléan (câștigător al premiului César – 2018 pentru cele mai bune decoruri pentru filmul „Au revoir là-haut”/ „La revedere acolo sus”), costume și accesorii ce aduc rafinament și savoare personajelor, alese de Anaïs Romand (câștigătoarea mai multor premii César pentru costume), elemente ce construiesc specificul epocii și întregesc povestea.
Foarte riguros documentat și stilizat, cu o distribuție inspirată și o intrigă bine construită, Paris Police 1900 combină perfect ficțiunea cu istoria și investigațiile. Producția a avut un buget impresionant de 16 milioane de euro.
Serialul începe cu momentul morții președintelui francez Felix Faure în brațele amantei sale. Prinsă între grupările de extremă dreaptă și anti-semite, în pragul anarhiei, aflată sub “dictatura” patriarhatului, Franța nu s-a dovedit a fi niciodată atât de slăbită și cu o societate atât de refractară la schimbare.
Pentru că situația tinde să escaladeze după tragica descoperire a trunchiului unei femei tinere într-o valiză care plutea pe Sena, șeful poliției ieșit la pensie, Louis Lépine (Marc Barbé), este repus în funcție urgent pentru a restaura ordinea în Paris. Tânărul și ambițiosul detectiv Antoine Jouin (Jérémie Laheurte, câștigător al titlului Cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film Vilnius – ediția 2020, pentru rolul din filmul „Tu mérites un amour”) aflat la prima sa anchetă a unei crime, decide să lanseze o investigație chiar în sediul central al poliției.
Focus Sat TV este o televiziune difuzată exclusiv în rețeaua Focus Sat, în pachetele TV satelit Acces și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV.