Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Focus Plus lansează REACH, program de training pentru managerii de top

Manageri din companii precum Rompetrol, Murfatlar, Perno Ricard, Ortopedica, ISS, Lease Plan, Ceva Logistic sau Next gen Communication au participat deja la acest program de training.

Focus Plus a lansat pe 5 mai 2015 “REACH – Strategic Thinking”- un program de 3 zile pentru oamenii de business aflați în poziții de conducere, la care sunt așteptați să se înscrie reprezentanții organizațiilor cu o cultură orientată către promovarea spiritului antreprenorial. Printre managerii de top care au participat deja la acest program intens se numără Laurențiu Borta, National Sales Director Pernod Ricard și Sorin Blaga, Marketing Vicepresident Rompetrol.

Află de la Verne Harnish, speaker în cadrul Growth Summit, care sunt cele mai bune decizii de business ale tuturor timpurilor

“REACH este un program de training interactiv și incitant, un program ce stimulează și dezvoltă capacitățile individuale de analiză și luare a deciziilor. Mai mult decât atât, REACH încurajează gândirea creativă, lucrul în echipă și comunicarea. Acest exercițiu permite participanților, într-un mod practic, parcurgerea unor procese extrem de relevante pentru acuratețea și corectitudinea deciziilor de business viitoare. Cred cu tărie că organizația noastră a avut numai de câștigat după parcurgerea acestui program de training”, spune Laurențiu Borta.

REACH, creat de Robert McNamara, Președinte FORD Corporation, Ministrul Apărării al SUA și Președinte al Băncii Mondiale, se adresează celor care doresc să-și conducă afacerea echilibrat și structurat după și în baza evidențelor tangibile: resurse, clienți, mediu, concurență, fructificând atuurile proprii și identificând oportunitățile. Printre partenerii Focus Plus se numără Kaufland , Michelin, Ceva Logistics, ISS Facilities, Exxon Mobile , Philip Morris, Coca Cola.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii