FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul ia în considerare şi “alte măsuri” pentru lunile de iarnă, potrivit premierului. Florin Cîțu nu a oferit detalii în această privință.

“Legea consumatorului vulnerabil a fost aprobată ieri (marţi – n.r.) şi îmi pare bine că, după ce am insistat de o lună de zile, s-a găsit timp şi pentru Legea consumatorului vulnerabil. Este în Parlamentul României de câteva luni de zile, dar nu s-a găsit timp pentru ea. S-a votat ieri, în sfârşit. Vreau să văd detaliile exacte, pentru că am înţeles că s-au schimbat puţin lucrurile acolo. Sunt resurse, dar nu ajunge. Legea consumatorului vulnerabil nu este îndeajuns pentru această iarnă. Mai sunt şi alte măsuri pe care le luăm în calcul pentru perioada următoare”, a declarat Florin Cîţu, miercuri după amiază, la Ploieşti. 

Camera Deputaților a adoptat marți proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili de energie. Legea va fi adoptată începând cu data de 1 noiembrie 2021.