Investiția companiei în noua florărie se ridică la 50.000 de euro, magazinul are o suprafață de 20 de metri pătrați și este o replică a concept store-ului Floria în Stradă, din zona Piața Dorobanți.
Floria AFI Cotroceni se află la parterul centrului comercial, în proximitatea patinoarului și a zonei de food court, locație ce anterior era loc pentru fumat.
“Echipa dedicată a fost creată din necesitatea de standardizare a normelor estetice și tehnice, care trebuie respectate pentru magazinele proprii și viitoarele francize marca Floria. Acest tip de magazine vor fi lansate în principalele mall-uri și centre comerciale din București și din țară. Proiectul de francizare face parte din planul de dezvoltare al Grupului Floria pentru următorii 2 ani”, a declarat Andreea Uceanu, General Manager, Rețeaua Floria.
Magazinul online Floria.ro are o prezență de șase ani pe piața locală, iar din 2015, buchetele și aranjamentele companiei merg și către Casa Regală a României, compania fiind Furnizor Oficial pentru aceasta.