Cautare




, Contributor

Travel |
|

Florența, fără Stendhal

Nu m-a pălit sindromul lui Stendhal când am ajuns la Florența. Mie mi s-a întâmplat la Veneția. Țin minte că mergeam pe niște străduțe înguste și întunecoase, ca multe dintre străduțele venețiene. Era o zi ușor mohorâtă, răcoroasă.  
 aboneaza-te
Raluca_Life New_edito

Dintr-odată, fără niciun avertisment, am ieșit în Piazza San Marco, a cărei frumusețe m-a izbit puternic, aproape nu am respirat câteva clipe.

Nu era multă lume, coloanele aveau vârfurile învăluite în ceață, iar tăcerea, silueta catedralei, turnul înalt și dur – pur și simplu, mi-au produs un șoc. Din fericire, nu mi s-a făcut rău, dar țin minte că am mers mult prin piață, în tăcere, încercând să respir și să văd și să îmi fixez totul în memorie, în suflet. A funcționat, pentru că și acum, după atâția ani, îmi amintesc prima clipă în care am văzut San Marco și cum m-am simțit.

Greu mi-a fost și în Roma. Prea multă frumusețe. Pretutindeni, frumusețe. La fiecare pas, încă o fântână, încă o sculptură, încă o biserică, încă un monument. Merg și tac în Roma, pentru că e prea frumoasă și nu știu ce să spun. Sau, cum a zis soțul meu prima dată când a văzut Roma: „Aici, frumusețea a învins”.

Cu toate acestea, de fiecare dată când vreau să mă întorc în Italia, îmi doresc să mă întorc la Florența. Firenze, care prima dată mi s-a părut mică și rece. Nu exuberantă și însorită ca alte locuri din Italia. Da, știu, e nordică, a fost o mare putere financiară, dinastia De Medici nu erau cei mai veseli oameni, dar totuși.

A durat vreo două zile până am început să o înțeleg, să o simt și să o las să mă cucerească. Definitiv. Așa că, după pandemie, îmi doresc tare mult să ajung din nou la Florența. Să mai merg cu soțul meu la un spectacol de operă în curtea interioară de la Palazzo Pitti, într-o seară răcoroasă de vară, și să ascult arii minunate după ce mai întâi m-am plimbat prin grădinile palatului. Să vizitez din nou Pitti și Accademia, unde l-am descoperit pe Bronzino și a fost dragoste la prima vedere. Să mai merg la capela familiei De Medici unde, când am intrat, am avut un moment de șoc, ca la Veneția, și mi-am spus că e imposibil să existe atâta frumusețe zdrobitoare. Să mă plimb pe lângă Arno, să merg la Muzeul Galileo Galilei și să mă uit seara de pe mal la Ponte Vecchio, luminat ca într-un basm. Și să mănânc. Pe Via Lambertesca.

La uluitoarea Trattoria Antico Fattore, un restaurant care funcţionează din 1908. Mi-era, iniţial, teamă că am nimerit peste o capcană pentru turiști, dar de la primele îmbucături mi-am dat seama că o să mâncăm acolo în fiecare zi a vacanţei. Vă recomand să încercaţi hribii pane – proaspeţi, cărnoși, parfumaţi, într-un înveliș crocant și serviţi pe hârtie pergament care să absoarbă uleiul, sunt absolut delicioși. Iar osso bucco este inegalabil. Singura problemă – porţiile sunt atât de mari încât nu mai puteţi comanda și desert.

Mai faceţi câţiva pași până ajungeţi la gelateria Carapina, unde aromele se schimbă în fiecare zi și unde e întotdeauna coadă. Noi am vânat mereu îngheţata de brânză (ricotta și gorgonzola, e uluitoare) și aroma de pepene (roșu, nu galben – absolut fantastică). Vânzătorii vă mustră ușurel dacă nu se potrivesc aromele pe care le cereţi și vă consiliază cum să obţineţi conul perfect.

Încă puţin tot pe această comoară de Via Lambertesca și ajungeţi la Alimentari Uffizi, o văgăună mică și întunecoasă, unde pare că se vând brânzeturi și salamuri. Ceea ce se și întâmplă. Însă cei doi soţi care deţin micuţa salumerie servesc și platouri și sandviciuri cu brânzeturi și mezeluri din producţia de la ferma proprie, „udate” cu uleiul de măsline al casei. Bruschete ca la acești oameni eu nu am mai mâncat vreodată – pur și simplu, felii zdravene de pâine ţărănească, frecate bine cu ulei de măsline, niște pepperoncino și sare grunjoasă, servite fierbinţi, alături de un salam din care am luat și pentru acasă. Plus brânze proaspete sau foarte maturate. Proprietarul locului, care am observat că îi cere voie soţiei dacă vrea să iasă la o bere cu câte un prieten, ne-a povestit într-o italgleză fără cusur cum l-a servit și pe Tom Hanks.

Eu visez deci la Florența și mă rog să o revăd cât mai curând.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii