FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, florăria ajunge la un număr total de 16 reprezentanțe în orașe importante ale României.

Înainte de regiunea Dobrogei, Florăria Magnolia era prezentă deja în șase județe prin magazine în orașele Cluj, Bihor, Brașov, Mureș, Maramureș, Bistrița-Năsăud, dar și în București.

Vânzările Florăriei Magnolia au crescut cu 25% în perioada 13 – 14 februarie

Noua florărie Magnolia Constanța va putea fi găsită în centrul comercial City Park Mall, într-o suprafață de 48 de metri pătrați.

Inaugurarea din Constanța este cea de-a de-a doua de anul acesta, după deschiderea reprezentanței Magnolia din Oradea din luna februarie.

„Odată cu inaugurarea noii florării, ne așteptăm ca numărul clienților să crească. Ne bazăm această estimare pe feedbackul primit din partea clienților. Noua locație a venit și ca urmare a dorinței celor care vor să se bucure de calitatea produselor și serviciilor noastre peste tot în țară, astfel încât orice surpriză să fie mai ușor de realizat”, a declarat Ioana Molnar, manager magnolia.ro.

Compania estimează vânzările pentru anul 2016 în jurul sumei de 4,5 milioane de euro, cu peste 20% mai mult decât în anul precedent.