FacebookTwitterLinkedIn

Cu o suprafaţă de 1.600 de mp şi un design modern şi prietenos, noul magazin devine vedeta reţelei Flanco, mai ales că este rezultatul unei investiţii totale de 1.500.000 de euro. Printre tehnologiile pe care cumpărătorii le pot vedea şi testa aici se numără tehnologia 4K dar şi produse în exclusivitate pentru piaţa românească de electro-IT.

„Având în vedere natura locaţiei, conceptul de magazin, gama de soluţii electro-IT pregătită pentru cumpărătorii noştri, precum şi focusul intern de a livra o experienţă peste aşteptări pentru fiecare cumpărător, de fiecare dată, preconizăm că magazinul Flanco va genera vânzări anuale de peste 9.000.000 de euro în primul an de funcţionare” a afirmat Violeta Luca, CEO Flanco.

Clienţii Flanco vor putea afla informaţii despre produsele dorite de la o echipă de consilieri de vânzări, specializată pe diferitele categorii de produse şi formată din 27 de angajaţi. Aceştia se vor asigura că atât produsele, cât şi serviciile disponibile, contribuie la crearea unei experienţe de cumpărare mereu peste aşteptări pentru oricine trece pragul magazinului.

În acest magazin s-a amenajat, în premieră în reţeaua Flanco, un spaţiu dedicat, unde pasionaţii de produse Hi-Fi pot testa produse ale mărcilor Marantz, Denon, Yamaha, McIntosh Canton,Teac, Dali, Boston Acoustics sau Pro-Ject Audio.

„Magazinul Flanco din Promenada îşi aşteaptă vizitatorii într-o atmosferă prietenoasă, cu multe produse premium şi în exclusivitate în România. Echipa de consilieri profesionişti este pregătită să ofere informaţii despre ultimele tendinţe în materie de electro-IT, într-un limbaj adaptat fiecărei situaţii. Punem accentul pe produse din zona IT – telefoane, tablete, ultrabook-uri – care se adresează unui segment de clienţi dinamic şi mobil, dar şi pe cele din zona de entertainment şi cooking high end, adresate unui public exigent”, a mai spus Violeta Luca.

În primele trei zile de la inaugurare, Flanco îşi aşteaptă clienţii cu oferte speciale. În noul magazin Flanco va avea loc o serie de evenimente interactive săptămânale – lansări de produse, show-uri de gătit, demonstraţii de utilizare a funcţionării produselor, concerte, workshop-uri, propunându-şi să devină un punct de referinţăîn retail-ul de electro-IT.