FacebookTwitterLinkedIn

După succesul celor trei ediții ale concursului de schi alpin pentru copii și tineret, FIS Children Trophy, Asociația de Turism Poiana Brașov împreună cu Federația Română de Schi și Biatlon și Primăria Municipiului Brașov,  adaugă o nouă competiție de schi FIS SES 2020.

„În urma demersurilor făcute de Federația Română de Schi Biatlon am primit și competiția FIS SES 2020. Numai faptul că am primit-o în luna februarie, care se știe că este o lună foarte aglomerată, este un semn clar că încet, dar sigur, vom avea ocazia să organizăm în Poiana Brașov etape și curse de un nivel superior. Așteptăm 200 de sportivi și ne vom bucura de prezența secretarului general al Federației Internaționale de Schi, Sarah Lewis”, spune Dan Ghiță, președintele FIS Children Trophy.

În perioada 2011–2012 stațiunea a beneficiat de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a domeniului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială. Valoarea investiției s-a ridicat la 33 de milioane de euro. Dezvoltarea infrastructurii din Poiana Brașov a continuat și în 2018 prin deschiderea unei parcări multietajate în Poiana Mică – investiție cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei.

„Un alt motiv important pentru atribuirea desfăşurării competiţiei a fost dotarea domeniului schiabil cu instalaţie complet automatizată pentru fabricat zăpada artificială compusă din 29 de tunuri şi 120 de lănci, de fabricaţie Technoalpin şi şase maşini de pregătit şi preparat pârtiile, PistenBully marca Kassbohrer”, spune Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil.

Anul trecut au participat la concursul FIS Children Trophy  aproape 100 de schiori din 10 țări, unele dintre ele cu mare tradiție în schiul alpin: Austria, Argentina, Brazilia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Liban și Franța.

FIS Children Trophy va continua să fie organizat în România până în anul 2022, fiind înscris încă trei ani în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).