Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Firmele petroliere din Norvegia și sindicatul sunt de acord cu medierea, în încercarea de a pune capăt grevei

Greva angajaților din industria petrolieră are drept obiectiv îmbunătățirea condițiilor de lucru și creșterea salariilor. Care este stadiul negocierilor dintre sindicat și companiile petroliere?
 aboneaza-te
Petrol

Companiile petroliere și oficialii muncii au declarat că se vor întâlni vineri, 9 octombrie, cu un mediator numit de stat, scrie Reuters. Scopul întâlnirii este de a pune capăt unei greve care amenință să reducă producția de petrol și gaze din Norvegia cu aproximativ 25%.

Deși au avut loc discuții informale, mediatorul de stat nu s-a implicat în discuții, chiar dacă greva privind plata și condițiile a fost anunțată pe 30 septembrie.

Se așteaptă ca un total de 966.000 de barili de petrol echivalent pe zi să devină offline din cauza grevei, până pe 14 octombrie, cu excepția cazului în care se ajunge la un acord pentru a pune capăt acestui conflict.

Sper cu adevărat că putem încheia mâine“, a declarat joi Audun Ingvartsen, liderul uniunii norvegiene Lederne.

Asociația Norvegiană de Petrol și Gaze (NOG) a confirmat că medierea este programată pentru vineri la ora 08:00.

Nu vom comenta (despre) nimic din discuții, dar sperăm că vom putea găsi o soluție”, a spus un purtător de cuvânt al NOG.

Sindicatul dorește să asigure remunerația și condițiile lucrătorilor din camerele de control de la distanță, de pe uscat, precum și creșterile salariale mai mari în acest an decât cele propuse de companiile petroliere.

Guvernul Norvegiei, care poate interveni dacă o grevă este considerată o urgență națională, a declarat că decizia revine celor două părți, să își rezolve diferențele.

Disputa dintre uniunea Lederne și Asociația Norvegiană a Petrolului și Gazului a început atunci când discuțiile s-au prăbușit pe 30 septembrie, provocând întreruperi ale producției din 5 octombrie.

În prezent, 169 de membri Lederne sunt în grevă pe patru platforme: Johan Sverdrup, Gudrun și Gina Krog (toate operate de gigantul energetic norvegian controlat de stat Equinor) și Gjoa (operat de Neptune Energy).

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii