FacebookTwitterLinkedIn

Selectată din peste 4.400 de companii, care activează în 130 de țări din întreaga lume, FintechOS, care dezvoltă soluții inovatoare bazate și pe inteligența artificială, a fost selectată pe baza excelenței în inovație și în implementarea de soluții bazate pe cele dezvoltate de Microsoft și integrate în platforma Azure.

Acest premiu este o recunoaștere a parteneriatului pe care l-am dezvoltat împreună, și a contribuției aduse de FintechOS la dezvoltarea industriei financiare din România. În continuare, ne dorim să accelerăm colaborarea și să fim alături de FintechOS în drumul său către a deveni un jucător-cheie la nivel global în ceea ce privește sectorul bancar și de asigurări și, de ce nu, și în alte industrii în dezvoltare”, a declarat Alina Irma Orban, director general interimar, Microsoft România.

Înființată în 2017, compania FintechOS a înregistrat creșteri anuale de 200%, fiind desemnată în 2020 „cel mai hot start-up fintech al anului în Europa”. De asemenea, cei mai mulți clienți ai companiei au înregistrat o traiectorie ascendentă în afara granițelor țării, iar 9 din cele 10 bănci de top din România (și nu numai) apelează la soluțiile FintechOS pentru a se digitaliza.

„Parteneriatul dintre FintechOS și Microsoft servește țintit acestor nevoi presante din industria financiară, specifice economiei digitale în care operăm, întrucât integrează surse de date interne și externe, iar soluțiile de business care rezultă sunt plug-and-play, personalizate, disponibile în câteva săptămâni. Suntem recunoscători că putem construi viitorul serviciilor financiare împreună cu Microsoft”, a afirmat Teo Blidăruș, CEO și co-fondator FintechOS.

Principalul obiectiv al companiei pentru următorul an vizează poziționarea ca lider pe piața de profil din Europa însă fondatorii start-up-ului au în plan și extinderea pe alte piețe-cheie de la nivel global, precum Asia-Pacific, Africa de Nord și Statele Unite. În prezent, FintechOS are birouri în București, Londra și Amsterdam. Peste 40 de instituții financiare lucrează cu FintechOS, printre care Erste Bank, Societe Generale, Scotiabank, Howden Group Holdings, Vienna Insurance Group.