Premiul „Trofeul Transilvania”, în valoare de 15.000 de euro, pentru cel mai bun film la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF 2015) a fost acordat, în cadrul galei de închidere a festivalului, peliculei argentiniene „Incendiul”, în regia lui Juan Schnitan, trofeul fiind decernat de către ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu.
„Incendiul” spune povestea a doi tineri, Lucía şi Marcelo, care înaintea de semnarea contractului pentru primul lor apartament, scot o 100.000 de dolari de la bancă. Vânzătorul nu poate ajunge la întâlnire, prin urmare semnarea contractului se amână pe a doua zi. Nemulţumiţi, Lucía şi Marcelo se întorc acasă şi ascund banii. Următoarele 24 de ore vor dezvălui adevărata natură a dragostei lor, criza în care se află, dar şi violenţa din străfundul lor.
Filmul „Comoara”, în regia lui Corneliu Porumboiu, a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, iar filmul „Ramona”, în regia lui Andrei Creţulescu a fost desemnat câştigătorul secţiunii Scurtmetraj.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.